Descoperă rolul și beneficiile vitaminei K în corpul uman


Vitamina K este una dintre substanțele nutritive necesare în organismul uman pentru a fi asigurată o bună funcționare și pentru a fi sănătos. Aceasta joacă un rol important nu doar în menținerea sănătății oaselor și a inimii, dar și la reglarea nivelului de calciu din sânge. Așadar, ținând cont de rolul major și numeroasele beneficii ale vitaminelor în corpul uman, am decis să-ți prezentăm ce este vitamina K și tot ce ar trebui să cunoști despre aceasta.

Vitamina K & beneficiile acesteia

Vitamina K reprezintă un grup de vitamine liposolubile, care joacă un rol important în menținerea sănătății oaselor și a inimii. Aceasta are un rol esențial asupra sistemului de coagulare a sângelui. Totodată, vitamina K este necesară în reglarea nivelului de calciu din sânge, dar și la prevenirea calcifierii vaselor de sânge, astfel, reducând riscul de boli cardiovasculare. 

Tipuri de vitamina K

  1. Vitamina K1 (filochinona): Aceasta se găsește în legumele verzi, ceai verde și uleiurile vegetale, totodată, reprezentând cea mai însemnată sursă de vitamina K din dieta noastră. 
  2. Vitamina K2 (menachinona): În corpul uman, aceasta este produsă de către bacteriile din intestine. 
  3. Vitamina K3 (menadiona): Aceasta a fost comercializată în trecut, însă nu mai este folosită în prezent datorită toxicității sale. Devenind toxică, aceasta poate provoca:
  • reacții alergice;
  • anemie hemolitică;
  • etc.

Surse naturale bogate în vitamina K

  1. Alimente vegetale ce conțin vitamina K: spanacul, broccoli, sparanghel, dovleac, varza de Bruxelles, mazărea verde, avocado, pătrunjelul, frunzele de sfeclă, afinele, salata verde, prunele, kiwi, etc.
  2. Alimente de origine animală ce conțin vitamina K: ficatul de vită/pui, carne de pui, gălbenușul de ou, brânza cheddar, untul, smântâna, etc.

Carența de vitamina K

Aceasta poate fi provocată de:

  1. Boala Crohn;
  2. O dietă săracă sau restrictivă;
  3. Bolile de ficat care împiedică stocarea vitaminei K.

Manifestările deficitului de vitamina K

  • Sângerări gingivale;
  • Hemoragii nazale;
  • Coagulare deficitară a sângelui;
  • Scăderea densității osoase;
  • Anemii.

Cert este faptul că această vitamină joacă un rol important în creșterea și dezvoltarea armonioasă a organismului nostru. Așadar, nu uitați să consumați în cantități recomandate nu doar vitamina K, dar și altele.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporteră Youth.md: Geru Andreea

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous În luna august nu rata Festivalul AuGust, ediția a V-a, care va avea loc la Durlești
Next Ești interesat/ă de modeling? Vino la un master class la America House Chișinău „How to: Modeling 101”
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply