Top 5 tratamente naturiste japoneze


Țările asiatice sunt cunoscute pentru longevitatea și modul sănătos de viață al locuitorilor acestora. Ei includ în rutina lor zilnică o serie de reguli și trucuri care țin de medicină tradiționalistă și îi ajută să combată unele probleme legate de sănătate. Despre câteva dintre acestea te invităm să citești în continuare.

Terapia cu apă

După recomandările specialiștilor consumul a 2l de apa pe zi ne ajută să fim hidratati și sănătoși, însă Japonezii consideră foarte important și momentul din zi în care o facem. Consumul unui pahar de apă pe stomacul gol are numeroase beneficii pentru sistemul nostru digestiv cât și cel circulator. Previne sau combate unele afecțiuni precum: durerile de cap, durerile musculare, artrita, obezitatea, epilepsie, tuberculoză, gastrita, diabetul, constipația, dar și unele probleme ale inimii sau ale rinichilor.

Terapia japoneză cu apă. Care sînt beneficiile și riscurile la care te expui

Iată care este regula Japonezilor:

  • Imediat după ce te-ai trezit, trebuie să bei, pe stomacul gol, cate 4 pahare a 200 de ml de apa.
  • Dacă nu poți consuma aceasta cantitate de prima data, ar fi bine sa începi cu un singur pahar și treptat sa cresteti doza pana te obisnuiesti.
  • După ce ai terminat de băut apa, așteaptă 45 de minute pană la micul dejun. După ce ai terminat de mancat micul dejun, nu trebuie sa mai mananci sau sa bei nimic timp de 2 ore.

Medicină Kampo

În ce constă de fapt acest lucru? Ei bine aceasta se bazează pe utilizarea plantelor în prevenirea și tratarea bolilor. Plantele medicinale utilizate în medicină tradițională sunt asociate medicamentelor moderne și au rezultate extraordinare în prevenirea și combaterea bolilor. Aceste tratamente naturiste japoneze sunt numite „medicamente Kampo” și fiecare din aceste medicamente are o formulă unică care contine 5-10 plante diferite.

Кампо — японская система лечения травами — littlejapan.ru

Acupunctură cu Moxibustie

Conform tehnicilor japoneze, acele care sunt utilizate sunt foarte subtiri (0.10m), care sunt aplicate printr-o metoda numita moxibustie, acesta bazându- se pe stimularea punctelor de acupunctură prin căldura, adică „focul videcator”. Aceste ace se aplica in puncte energetice iar la capătul acestora se pune o moxa, adică o planta uscată care arde. Căldura și uleiurile esențiale absorbite de piele în timpul arderii ajută la: tratarea migrenelor, durerilor musculare precum și a celor reumatice.

Moxibustia, tratamentul asiatic ciudat care alină durerea | Sănătate,  Tratamente naturiste | Libertatea pentru femei.

Masajul Shiatsu

Shiatsu îmbina tehnici de masaj oriental cu elemente din anatomia și fiziologia din medicina actuală. Conceptele pe care se bazează acesta este cea orientală a holismului conform căreia organismul este într-o conexiune permanentă cu universul și spiritele. Se realizează cu ajutorul degetelor, palmelor cât și a coatelor în punctele acelor de acupunctura, tehnica numita și „acupunctura fără ace“. Tratează durerile de spate, de fapt dau de umeri, problemele de circulație, pentru combaterea stresului, anxietatii, oboselii cronice, insomniile.

Masajul Shiatsu - Cum se face? Funcționează sau e scamatorie?

Terapia Reiki

Terapia Reiki este numele unei tehnici de vindecare naturală a trupului și minții, principalul obiect de folosire fiind mâinile, care fiind aplicate pe corp, utilizează energia pentru a trata dureri fizice sau dezechilibre emoționale, fără utilizarea tehnici de masaj ( ca în trucurile de magie). Este un sistem folosit pentru redarea echilibrului și a armoniei tuturor elementelor ființei umane: trup, minte, stare emoțională etc. Acesta ajută la îmbunătățirea stării generale a persoanelor care suferă de: cancer, HIV sau au avut de suferit atacuri de cord etc.

Terapia Reiki și scleroza multiplă: care sunt beneficiile potențiale? -  Sănătate > Medicina alternativa - Eva.ro

Sper că acest articol ți-a stârnit curiozitatea. Pentru mai multă informație poți vizita site-ul nostru Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Rusu Andriana

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Efectele surprinzătoare ale pisicilor asupra oamenilor
Next Muzeul Naţional de Istorie: program Noaptea Europeană a Muzeelor
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply