Fundația C.A.E.S.A.R. a lansat proiectul „Ziua Generației Z”, o academie digitală și un laborator de idei și inițiative prin care tinerii pot primi un sprijin pentru materializarea visului.
Aceștia se pot înscrie pentru cinci domenii importante: educație, sănătate, culturaă, energie și mediu, smart cities.
În contextul pandemiei, tinerii sunt mai mult ca oricând în dificultate atunci când vine vorba despre conturarea viitorului lor. „Ziua generației Z” este un proiect care își propune să pună la îndemâna tinerilor din generația Z, până în 25 de ani, instrumentele pentru materializarea ideilor care au nevoie de sprijin concret și de direcție.
Etapele proiectului „Ziua generației Z”
Proiectul are două etape: (A) academia digitală și (B) laboratorul de idei și inițiative.
Pentru înscriere, candidaţii trebuie să pregătească:
- O fotografie portret;
- CV;
- Un eseu de maximum 500 de cuvinte cu titlul „Visul meu pentru România”, în care să argumenteze cum ar rezolva o problemă a țării sau cum ar schimba lucrurile într-un domeniu;
- Un video de maximum 2 minute în care să explice de ce consideră că proiectul Ziua generației Z este potrivit pentru ea/el.
Termen limită: 15 aprilie 2021
Mai multe informaţii despre proiect, puteţi afla accesând www.ziuageneratieiz.ro
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment