Vrei un animal de companie, însă ceva diferit decât clasicile câine şi pisică? Noi îţi sugerăm azi cinci din cele mai comune şi acesibile animale de companie.
Carantina poate fi plictisitoare sau chiar tristă, și este mult mai ușor să petreci timpul acasă alături de un animal de companie. Aici sunt 5 dintre cele mai comune și accesibile animale de companie, în afară de câinele și pisica cu care ne-am obișnuit.
Țestoasele
Țestoasele sunt unele dintre cele mai comune animale de companie, mai ales în SUA sau Australia. Sunt ușor de îngrijit, dar unele specii au nevoie de mai mult echipament decât altele, de exemplu platforme în interiorul acvariului, sau lampe cu lumină ultravioletă.
Sunt reptile pasive, ce nu necesită multă atenție, și pot trăi chiar și în curtea casei, unde vor mânca buruienile și alte plante ce le vor sta în cale.
Peștii
Alt animal de companie foarte comun și ușor de îngrijit sunt peștii. Poate că nu sunt cei mai inteligenți din această listă, dar un acvariu plin de pești colorați îți poate face carantina mai ușor de rezistat.
Hamsteri / Porcușori de guineea
Două specii de rozătoare foarte cunoscute, hamsterii se simt mai bine dacă sunt lăsați în pace, așa că e mai distractiv să îi privești jucându-se în cuști extravagante decât să te joci cu ei, deoarece pot mușca dacă sunt stresați.
Porcușorii de guineea sunt mai sociabili, și nu îi deranjează să fie ținuți. Unii chiar iubesc afecțiunea de la stăpân. Aceștia pot fi gălăgioși uneori, și tind să miroase neplăcut dacă nu sunt îngrijiți.
Iepuri
Aceștia au nevoie de atenție suplimentară. Cablurile electrice trebuie să fie acoperite, căci iepurii rod tot ce văd. Stăpânul trebuie să se joace cu aceștia și să le dea atenție mereu, unii iepuri pot intra chiar și în depresie în lipsa mișcării.
Papagalii
Cei mai inteligenți din această listă, unele specii de papagali pot imita vocea umană cu destul antrenament. Sunt cel mai activi dimineața și seara, și e nevoie să fie lăsați să zboare prin casă pentru a se simți în largul lor.
E relativ ușor să ai grijă de un papagal, iar aceștia se vor atașa puternic de stăpân.
Dacă doriți să adoptați un animal, vă recomand să vă informați despre îngrijirea, alimentația și modul de viață al animalelor, pentru a le oferi o viață cât mai bună.
Reporter Youth.md: Ovidiu Lupan
Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!
No Comment