Asociația Obștească „DEMOS” invită ONG-urile de tineret și din domeniul educațional din nordul Moldovei să devină parteneri locali în acțiunea de promovare a Învățământului Dual „Promo Dual VET”.
Învățământul profesional tehnic dual reprezintă o formă alternativă a învățământului profesional tehnic clasic. Doar aprox. 30% din durata normativă a programului de instruire se desfășoară în instituția de învățământ, iar celelalte, aprox. 70%, în cadrul agentului economic, astfel accentul fiind pus pe instruirea practică, în condiții similare celor reale de muncă.
Responsabilitățile de instruire a specialiștilor, sunt distribuite între instituțiile de învățământ profesional tehnic și agenții economici, aceștia fiind parteneri în procesul de instruire duală.
Acțiunea de promovare va demara cu un atelier pentru ONG-urile interesate din raioanele Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Drochia, Rîșcani, Glodeni, Florești, Soroca, Sîngerei și mun. Bălți. Participanții se vor familiariza cu specificul Învățământului Dual și măsurile de promovare efectuate la nivel național.
În rezultatul atelierului, vor fi selectate pentru colaborare 11 ONG-uri, care vor realiza la nivel de raion/municipiu activități cu elevi, părinți, cadre didactice, axate pe următoarele subiecte:
- Promovarea Învățământului Dual în instituțiile școlare din raion/municipiu;
- Informare despre programele de formare profesională tehnică prin Învățământul Dual în Republica Moldova.
Pentru participare în atelier completați Formularul de aplicare.
Contează interesul, motivația, mobilitatea și dedicația pentru un contract de 10 luni!
Vă rugăm să expediați Formularul completat și CV-ul asociației (max. 1 pag) la adresa de e-mail: ngo.demos@gmail.com
Data limită de aplicare: 05.02.2020, ora 17,00.
În titlul mesajul indicați: Atelier_Promo Dual VET
Numărul de participanți este limitat. Un ONG poate fi reprezentant de o singură persoană.
Reprezentanții ONG-urilor selectați pentru participare la atelier, vor fi contactați până la data de 07.02.2020.
Pentru mai multe detalii sau informații apelați: +373 246 24018; +373 69681100.
Persoana de contact: Diana Hlopețchi-Preașca, preaska.86@gmail.com
Această activitate este realizată în cadrul proiectului ”Promovarea Învățământului Profesional Tehnic pentru o Economie Verde” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (Deutsche Gesellschaft fuer Internationale Zusammenarbeit – GIZ) în cadrul cooperării germane și co-finanțat de Agenția de Cooperare și Dezvoltare a Elveției (SDC).
Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, urmărind youth.md!
No Comment