Ești femeie și ai o afacere de succes cu care te mândrești sau ai reușit să aduci schimbarea în comunitate prin exemplul și implicarea ta de lider? Atunci participă la concursul național „Istorii de succes la feminin”. Concursul se desfășoară în cadrul proiectului „Dezvoltare regională prin implicare egală”, realizat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Ambasadei Lituaniei în Republica Moldova.
Scopul concursului este de a identifica, promova și aprecierea istoriilor de succes ale femeilor realizate în domeniul economic și cel social, pentru a face vizibile reușitele femeilor din toate regiunile Republicii Moldova prin asigurarea drepturilor și oportunităților egale pentru fiecare. Astfel, inițiativa va face cunoscute experiența și rezultatele remarcabile ale femeilor, va stimula motivația de a produce inovații și schimbări în comunitate și le va oferi femeilor participante, recunoașterea publică a succeselor pe plan economic și social.
Concursul presupune trei etape și anume descrierea istoriei de succes cu ajutorul unui formular de participare la una din secțiunile 1. Antreprenoriat feminin; 2. Liderism comunitar; evaluarea istoriilor de succes depuse, desemnarea și premierea celor mai bune practici realizate de femei în domeniul economic și cel social.
Pentru a participa la concurs, participantele vor îndeplini următoarele condiții:
• să aibă vârsta de cel puțin 18 ani și să fie cetățean al Republici Moldova
• să activeze în una din regiunile de dezvoltare ale țării (Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia)
• să susțină activ principiile de egalitate de gen și de respectare a drepturilor omului
• să contribuie la creșterea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă, implicarea femeilor în activități social-economice, împuternicirea alte femei din comunitate și facilitarea accesului lor la resursele și serviciile sociale din regiunile țării
• (aplicabil pentru secțiunea 1. Antreprenoriat feminin) să gestioneze o întreprindere (inclusiv socială) creată de o femeie, care își desfășoară activitate de cel puțin un an
• (aplicabil pentru secțiunea 1. Liderism comunitar) să desfășoare activități sociale, educative și culturale, precum și inițiative civice, care promovează și recunosc liderismul și contribuția femeilor în comunitate
Istoriile de succes depuse vor fi jurizate de către Comisia de Evaluare și apreciate după următoarele criterii: inițiativă, inovație, eficiență, relevanță, parteneriat, gestionarea eficientă a resurselor, impact și durabilitate. Vezi aici Grila de evaluare.
Astfel, femeile antreprenoare și lidere din regiunile de dezvoltare ale Moldovei vor transmite Formularul de participare (RO) sau (RU) completat (însoțit după caz cu fotografii reprezentative în format editabil) pe concursidis@gmail.com cu mențiunea „Istorii de succes la feminin”. Formularul poate fi completat și online pe adresa http://bit.do/eUVWg.
Data-limită pentru participare la concursul „Istorii de succes la feminin” este 15 iulie 2019.
Cele mai bune istorii de succes ale femeilor vor deveni subiectul unei antologii distribuite la nivel național și vor fi recunoscute public în cadrul unei Ceremonii Naționale de Premiere.
Pentru mai multe informații despre proiect, contactaţi-o pe Ana – Maria Veverița, Ofițer de comunicare, pe e-mail la ana.veverita@viitorul.org sau la numărul de telefon (0 22) 221844.
Proiectul „Dezvoltare locală prin implicare egală” este implementat de IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Ambasadei Lituaniei în Republica Moldova, cu susținerea financiară a Programului de cooperare pentru dezvoltare şi de promovare a democraţiei al Lituaniei. Proiectul are scopul de a susține dezvoltarea regională prin încurajarea activităților sociale și economice ale femeilor și integrarea egalității de gen în comunitățile locale din Republica Moldova.
No Comment