Instruirile „Pastila după COVID-19” continuă. Proceduri de siguranță post-pandemie


pastila după covid instruiri

ANTRIM continuă desfășurarea instruirilor denumite „Pastila după COVID-19”. Scopul acestora este de a oferi suport afacerilor din Industria Turismului din Moldova.

Instuirile asigură facilitarea transferului de cunoștințe și recomandări de actualitate pe direcții de: creare și revizuire produs turistic, promovare, customer service și proceduri de asigurare a siguranței, în contextul perioadei post-pandemie.

Participă la cel de-al patrulea webinar: „Pastila #4 după COVID-19 – Protocolul de Curățenie pentru Industria Ospitalității”. Evenimentul va avea loc în data de 15 mai 2020, ora 11:00. Limba de lucru: engleza.

Ce urmează a se desfășura în cadrul evenimentului:

Sub egida fondatorului Companiei de Consultanță Hotelieră „Suite24”, Danilo di Pasquale, Specialiștii și Trainerii pe Operațiunile Departamentului Housekeeping – Enza Roberto și Elisabetta Marinelli, au elaborat un Protocol de Curățenie recomandat industriei ospitalității. Acesta urmează a fi prezentat membrilor industriei ospitalității din Republica Moldova. Documentul este tradus în limba română, pentru a fi preluat și implementat în perioada de activitate post-pandemie.

Ce presupune protocolul dat?

În răspuns la noile provocări și așteptări privind securitatea și sănătatea atât a călătorilor, cât și a angajaților, un protocol care menționează aplicarea procedurilor de curățenie este un prim pas care trebuie întreprins odată cu repornirea sectorului de cazare.

Acest protocol de curățenie este conceput pentru a proteja sănătatea personalului și a oaspeților. Dar și a asigura încrederea în siguranța unităților de cazare. Studiile curente indică că în perioada post-pandemie, alegerea unei destinații va fi influențată de către nivelul garantat de siguranță și securitate a facilităților de cazare, instituit conform unui protocol și conștientizarea tuturor părților din lanțul valoric, asupra normelor impuse.

Participarea este gratuită, însă doritorii de a participa se pot înregistra accesând acest link.

Această activitate este elaborată la inițiativa Asociației Naționale pentru Turism Receptor din Moldova. Și este susținută de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Suedia și UK aid, partenerul strategic al ANTRIM și industriei turismului.

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Webinar internațional Lublin, Polonia, pentru profesori din șase țări
Next Află totul despre contract și carnet de voluntar la un eveniment organizat de ARTICO
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply