7 lucruri inedite pe care merită să le știi despre teatru


Chiar dacă nu reușești să ajungi foarte des la teatru, sau dacă preferințele tale s-au îndreptat întotdeauna către lumea filmului, informațiile de mai jos te-ar putea interesa. Unele dintre ele fac referire la actori cunoscuți, despre care nu știai că și-au făcut debutul pe scene de teatru.

Unul dintre cele mai bine realizate talk-show-uri americane ai cărui invitați sunt actori de la Hollywood se numește Inside the Actors Studio, un program de televiziune creat în jurul școlii de actorie Actors Studio, din New York. Aici a studiat, de exemplu, Bradley Cooper, iar conducerea actuala il include pe Al Pacino. Care este legatura cu teatrul, te vei întreba? Ei bine, metodele predate aici se apropie de modelul școlilor de teatru, iar mulți dintre actorii care frecventează Actors Studio fac si teatru, inclusiv Pacino.

Kit Harington, adică Jon Snow, s-a prezentat la auditiile pentru rolul din Game of Thrones la scurt timp după ce a terminat cursurile de teatru. Înainte de asta, jucase pe scena Teatrului Național din Londra, într-un rol pentru care a primit un premiu de interpretare.

Prima aparitie a unei actrițe pe o scena de teatru a avut loc la Londra, in 1660, intr-o piesa a lui Shakespeare. Pana la acel moment, femeilor le era interzis sa joace, rolurile feminine fiind interpretate de barbati.

Știai ca actorii sau alți angajați ai teatrelor evita sa fluiere atunci cand se afla pe scena? Este, bineinteles, o superstiție, care își are originile in vremea cand marinarii erau angajați pentru a trage sforile, la propriu, în spatele cortinei. Comenzile către aceștia nu erau strigate, nici măcar șoptite, ci fluierate discret, iar un fluierat la momentul nepotrivit putea atrage accidente sau căderea cortinei mult prea devreme.

Fii cu ochii pe Youth.md. Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile și materialele disponibile pentru tine!

Reporter Youth.md: Sulima Daniela 
Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cunoaște experiența Danielei Sulima în cadrul „un PAS spre succes”
Next Descoperă Turcia în cadrul unei seri culturale la MilleniuM
Erica Protap
About the author

Erica Protap

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 3 =