Youth.md este mai mult decât o echipă – este o familie. Iar fiecare familie are nevoie de cineva care să o susțină. Pentru Youth, aceasta persoană este nimeni alta decât Betty Sîrbu – coordonatoarea generală.
Însă înafară de ea mai sunt și alți 5 oameni frumoși care ajută să susțină această familie unită și dornică de a schimba lumea spre bine.
Astfel vă facem cunoștință cu toți coordonatori în cadru unui interviu marca Youth.md „Cunoașteți Coordonatori ”, pentru a afla mai multe lucruri noi despre marea noastră familie și despre experiența lor în această organizație.
Betty Sîrbu – Coordonator General:
- Cum te-ai descrie pe tine?
- La început eram super introvertă și mi-a fost relativ greu să mă adaptez la echipă, însă coordonatorii îmi erau alături, ghidându-mi fiecare pas. Atunci am realizat cât de mult înseamnă încrederea în sine, căpătând-o pe parcurs.
- Ce ai spune despre familia Youth.md?
- Receptivă, supportivă, funny
- Cu ce dificultăți te-ai confruntat în cadrul echipei şi cum le-ai soluționat?
- O parte destul de complicată a fost momentul în care am trecut de la a fi un simplu voluntar, la coordonatoare de echipă. Îmi pierdusem motivația pentru un timp, însă întelegând că în momentul în care eu, ca coordonatoare sunt demotivată, echipa cu care lucrez nu va ajunge la scopurile propuse. Succesul voluntarilor depinde de modul în care ei sunt susținuți, atât cu informația teoretică de care au nevoie, cât și în plan psihologic. A fost destul de ușor să depășesc momentul. Singurul lucru de care am avut nevoie a fost să văd fețele pline de energie a oamenilor cu care lucrez, pentru a-mi reaminti emoțiile trăite alături de ei.
- Care a fost cea mai funny/frumoasă amintire de aici?
- Eram la evenimetul Spy&Hunt și trebuia urgent să scoatem ceva la printer (eram cu Beatricia Petrașcu). Ploaia din ziua dată ne luase pe toți prin surprindere, iar cât participanții alergau pentru a completa taskurile, eu și Beatris am mers repede până la magazinul Gemeni. Sentimentul de euforie și entuziasm din acel moment mi s-a întipărit în minte. Pe lângă asta, fiecare ședință offline au propriul farmec, în special emoțiile pozitive transmise de restul voluntarilor, care mă motivează enorm.
Amalia Capmari – Coordonator FVD
- Ce te-a făcut să aplici ca voluntar la Youth?
- În primul rând, Youth părea un mediu pozitiv, plin de oportunități și prezenta șansa de a te dezvolta prin intermediul voluntariatului și sincer, nu am rămas dezamăgită. Am ales platforma Youth.md pentru dezvoltarea mea personală. A fost o recomandare a unor oameni dragi și atitudinile mele s-au schimbat radical de la intrarea în echipă până în prezent.
- Ce te-a impresionat la acest colectiv?
- Colectivul este extrem de prietenos, cu siguranță mă simt confortabil și nejudecată de către colegii mei de echipă.
- Cum te-ai putea descrie pe tine?
- Sunt fericită, determinată și responsabilă.
Mădălina Braghiș – Coordonator Reporteri
- Care a fost prima impresie creată în cadrul Youth?
- Cred că prima impresie a colectivului a fost că sunt extrem de energici și activi. Era o plăcere să te implici în discuțiile dinamice și să glumești alături de ei.
- Cine sau ce te-a motivat să devii membru Youth.md?
- Persoana în cauză este Betty Sîrbu. De la ea am aflat prima dată de organizație, datorită ei am participat la câteva evenimente organizate de Youth înainte să devin membru, și tot ea a fost cea care m-a sunat entuziasmată când a fost dat start recrutărilor, încurajându-mă să aplic.
- Cum ai descrie Youth în 3 cuvinte?
- Oportunități, comunitate, responsabilitate
- Ce sfaturi ai avea pentru viitorii membri?
- Fii mereu cu ochii în patru pentru posibilități în care îți poți dezvolta abilitățile și în care poți căpăta experiență.
- Implică-te pentru a cunoaște oameni noi.
- Profită și implică-te în oportunitățile care îți sunt oferite.
Sofia Mazilo – Coordonator Social Media Facebook
- De ce ai decis să aplici anume la Youth?
- Am ales Youth.md, deoarece mi-au recomandat prietenii ca un mediu prietenos, unde te poți dezvolta multilateral. În plus, este o organizație a cărei misiune rezonează cu mine, și a căror obiective sunt concentrate pe tineri, informarea acestora.
- Cum ai putea descrie Youth.md printr-un citat?
- „Munca în echipă este cea care îi face pe oamenii obișnuiți capabili de rezultate neobișnuite.”
- Carea fost cel mai de preț lucru pe care l-ai învăţat aici?
- La youth.md am învățat să lucrez în echipă și să soluționez diverse situații cu persoane noi și diferite de mine, am învățat să îmi organizez timpul mai bine și am participat la multiple training-uri de formare personală disponibile exclusiv pentru voluntarii Youth.md.
- Ce sentimente ai avut la interviu după ce ai aplicat?
- La început aveam emoții, însă pe parcursul interviului m-am acomodat și am răspuns sincer, natural și promt la întrebări. Principal este să nu te îngrijorezi prea mult și să fii sigur pe tine, scopul interviului fiind de a te cunoaște pe tine.
Nicoleta Cojocaru – Coordonator Relații Externe
- Ce sfaturi ai putea oferi pentru viitorii membri?
- Fiți cât mai activi și profitați de orice ocazie și oportunitate. Dacă sunteți într-adevăr interesați de ceva, chiar dacă nu știți prea bine subiectul, GO FOR IT! Majoritatea voluntarilor au început de la zero, zero experiență, zero cunoștințe în domeniu, eu fiind unul dintre ei. Suntem aici să învățăm unul de la altul și să creștem. Nu vă fie frică să întrebați dacă nu știți ceva. Veniți la ședințe, respectați deadline-ul, așa aratăți respect față de colegii și coordonatorii voștri.
- Ce este voluntariatul pentru tine?
- Voluntariatul înseamnă oameni, socializare, evenimente. Uneori sarcini, deadline-uri și învățare continuă, alteori distracție.
- Ai vreo activitate în timpul liber care e asemănătoare cu munca ta de voluntar?
- Nu am o altă activitate asemănătoare cu voluntariatul. Cred că de asta îmi place atât de mult. E ceva diferit de ceea ce fac de zi cu zi.
- În ce constă în general activitatea ta?
- Sunt coordonatoarea echipei Relații Externe, ceea ce înseamnă că în mare parte împart sarcinile și monitorizez activitatea personelor din echipa mea.
Andreea Goraș – Coordonator Social Media Instagram
- Cum ai putea descrie activitatea ta în cadrul Youth?
- Nu am putut prinde mult din activitățile de dinaintea pandemiei, însă chiar și online, am avut parte de experiențe care m-au dezvoltat și mi-au arătat alte perspective ale voluntariatului. În Youth am întâlnit oameni inteligenți care te motivează și te învață lucruri noi. Am avut experiența frumoasă de a învăța de la alți tineri, de a întâlni persoane cu idei și perspective similare și de a comunica cu ei.
- Ce sfaturi ai pentru viitori membrii Youth?
- Fii empatic, respectă munca ta și a întregii echipe.
- Nu-ți fi frică să pui întrebări, atunci când ești confuz.
- Chiar dacă unele lucruri par grele sau necunoscute la început, cu ceva efort și experiență totul devine familiar și mai ușor.
- Care e atmosfera pe interior și cum se munceşte în organizație?
- Colectivul este unul plin de oameni toleranți, deschiși și gata de lucruri și experiențe noi. Fiecare persoană are o perspectivă nouă și prețioasă care ajută ca rezultatul final să fie cât mai bun. Voluntarii sunt conștienți că munca lor este importantă și că lucrul în echipă este esențial pentru un rezultat bun.
- Ce ai învățat de folos în cadrul Youth.md?
- Am învățat cât de multe tipuri de oameni sunt, că toți au moduri si tempouri de muncă diferite și cum să lucrezi împreună în ciuda la aceasta. Lucrând în permanență la un site cu oportunități am devenit și eu mult mai informată despre lucrurile care sunt oferite tinerilor.
Reporter: Proțap Erica
Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment