Fundația Art Encounters din Timișoara va organiza între 4 și 6 mai 2022 un workshop dedicat producției de artă cu doi experți internaționali, colaboratori ai unor instituții precum Tate Modern, Serpentine Gallery sau BALTIC Centre for Contemporary Art: Justin O’Shaughnessy și Andrea Phillips.
Workshop-ul se va desfășura în limba engleză și va explora modul în care dimensiunea teoretică a producției de artă influențează partea practică. Acesta va include
- talk-uri
- exerciții organizate cu scopul de a genera noi cunoștințe
- discuții în jurul unor subiecte diverse: context și spații în producția de artă, producția „obiectului” vs. producția „proiectului”, procese autonome vs. procese colective, structuri financiare, ce presupune meseria de producător
O perspectivă teoretică asupra producției de artă: workshop cu Justin O’Shaughnessy & Andrea Phillipsse adresează tinerilor artiști și studenților, lucrătorilor culturali și producătorilor care vor să aprofundeze teme precum abordarea, finanțarea și managementul producției de evenimente culturale, respectiv de lucrări de artă.
De asemenea, workshop-ul este dedicat membrilor publicului general care doresc să pătrundă în culisele producției de artă.
Evenimentul se va desfășura între 4 și 6 mai la Timișoara, la Pavilionul ISHO, Bd. Take Ionescu nr. 46, în intervalul orar 11:00 – 17:00.
Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Doritorii sunt rugați să trimită o scrisoare de motivație (maxim 1 pagină) prin email la adresa inscrieri@artencounters.ro
Evenimentul face parte din ART-UP, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite AICI.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md
No Comment