La data de 22 mai, în incinta Centrului Cultural Evreiesc „KEDEM” a avut loc ceremonia de premiere a participanților la Concursul național de eseuri ,,Holocaust: istorie și lecții de viață”.
Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), în parteneriat cu Comunitatea evreiască din Moldova, Centrul Internațional de Training și Dezvoltare Profesională, Uniunea Tinerilor Romi ,,Tarna Rom” și Centrul Cultural Evreiesc „KEDEM”.
Concursul, care are drept scop educarea tinerei generații în spiritul umanismului și a respectării drepturilor omului, precum și prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și urii interetnice, a fost organizat în două etape: la nivel raional/municipal și republican, la care au participat elevii claselor VIII-XII din instituțiile de învățământ general din toată țara, inclusiv din stânga Nistrului, la diferite categorii de vârstă.
Conținutul probei de concurs a constat în elaborarea unui eseu la această tematică, în limba română sau rusă, conform unor cerințe specifice prevăzute de Regulamentul de organizare și desfășurare a concursului, aprobat prin ordinul ministrului Educației, Culturii și Cercetării.
Câștigătorii concursului au fost desemnați după cum urmează:
Locul I
- Victoria Pila, clasa a IX-a, Liceul ,,Prometeu-Prim” din mun. Chișinău (la treapta gimnazială);
- Diana Zlotescu, clasa a XII-a, Liceul Teoretic ,,Alexei Mateevici” din s. Zaim, r-nul Căușeni (la treapta liceală);
Locul II
- Mădălina Spînu, clasa a IX-a, Gimnaziul ,,Batâr”, r-nul Cimișlia (la treapta gimnazială);
- Anastasia Iurovscaia, clasa a IX-a, Gimnaziul ,,Balabanu”, r-nul Taraclia (la treapta gimnazială);
- Valerian Patic, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Alexandru cel Bun”, or. Rezina(la treapta liceală);
- Veronica Habravan, clasa a XII, r-nul Ștefan-Vodă (la treapta liceală);
Locul III
- Aliona Ţînţari, clasa a IX, Gimnaziul ,,Ion Creangă”, s. Copăceac, r-nul Ștefan Vodă (la treapta gimnazială);
- Grigore Sîrbu, clasa a IX-a, Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare”, s. Bravicea, r-nul Călărași (la treapta gimnazială);
- Alina Botezatu, clasa a XII-a, Liceul Teoretic ,,Prometeu”, s. Baraboi, r-nul Dondușeni (la treapta liceală);
- Tatiana Tihonciuc, clasa a X-a, Liceul Teoretic nr. 1, or. Briceni (la treapta liceală);
Mențiuni
- Alina Ciobanu, clasa a IX-a, Gimnaziul ,,Ștefan cel Mare”, r-nul Cahul (la treapta gimnazială);
- Dumitru Samson, clasa a X-a, Liceul Teoretic ,,Holercani”, r-nul Dubăsari (la treapta liceală).
La etapa republicană a concursului au participat cca 150 de elevi din 41 de instituții de învățământ general din 20 de raioane ale țării.
Fondul de premiere a constituit 8.400 MDL. Deținătorii locului I au primit câte 1000 lei; locul II – câte 800 lei; locul III – câte 600 lei și pentru fiecare mențiune – câte 400 lei.
Concursul Național de eseuri ,,Holocaust: istorie și lecții de viață” a fost organizat și desfășurat în conformitate cu prevederile ,,Programului activităților extrașcolare în învățământul general pentru anul 2018” și în vederea realizării ,,Planului de acțiuni privind implementarea Declarației Parlamentului Republicii Moldova cu privire la acceptarea Raportului final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului, prezidată de Elie Wisel”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 313 din 22.05.2017.
No Comment