UNESCO este una dintre cele 16 agenții specializate ale ONU. Aceasta vizează promovarea păcii și securității mondiale prin cooperarea internațională în educație, știință și cultură, având 193 de state membre și 11 membri asociați.
UNESCO a fost fondată în 1945 ca succesor al Comisiei Internaționale de Cooperare Intelectuală. Misiunea de bază a UNESCO este de a promova pacea, dezvoltarea durabilă, respectarea drepturilor omului și de a consolida cooperarea internațională. Aceste scopuri sunt urmărite în activitatea UNESCO în cele cinci domenii majore ale programului:
- Educația – cel mai important domeniu al UNESCO; cea mai mare parte a bugetului este destinată programelor care promovează educația;
- Științele naturale – cooperarea științifică internațională contribuie la dezvoltarea durabilă; crearea unei societăți mai ecologice și promovarea păcii ;
- Științele sociale și umane – în domeniul dat, UNESCO își îndeplinește misiunea umanistă fundamentală de a sprijini înțelegerea reciprocă între oameni și de a promova pacea;
- Cultura – în acest domeniu se protejează; recondiționează sau reconstruiesc monumente arhitecturale și ale naturii;
- Comunicarea și informarea – domeniul dat are ca obiectiv major promovarea comunicării eficiente a informației atât cu ajutorul mass-mediei; cât și a noilor tehnologii.
De asemenea, agenția sponsorizează proiecte care îmbunătățesc alfabetizarea, avansează știința; asigură instruire tehnică și educație, protejează mass-media independente și libertatea presei; păstrează istoria regională și culturală și promovează diversitatea culturală.
UNESCO este guvernată de Conferința generală, compusă din state membre și membri asociați și Comitetul executiv, care gestionează activitatea UNESCO și numește, la fiecare patru ani, Directorul General. Actualul Director General al organizației este Audrey Azoulay, fost Ministru al Culturii din Franța, care a preluat funcția la 15 noiembrie 2017.
Un rol important în această agenție îl au și UNESCO Goodwill Ambassadors. Aceștia sunt susținători publici ai UNESCO, care împărtășesc și răspândesc valorile agenției în mass-media. Alte tipuri de susținători sunt UNESCO Artist for Peace; UNESCO Champion for Sport și UNESCO Special Envoy.
Curiozități legate de UNESCO
- Pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO este inclus meridianul geodezic de lângă satul Rudi, raionul Soroca, unul dintre cele 265 de elemente din „Arcul Struve”. Acesta are o lungime de 2 820 km și se întinde pe teritoriul a zece țări; din nordul Europei (Hammerfest, Norvegia) pînă la Marea Neagră (Necrasovca Veche, Ucraina), obiectiv ce reprezintă una dintre cele mai remarcabile realizări științifice și tehnice în domeniul măsurărilor terestre din sec. XIX.
- Au existat propuneri pentru stabilirea a două noi liste UNESCO. Prima listă propusă se va concentra asupra patrimoniului cultural mobil, cum ar fi artefacte, picturi și biofacte. Lista poate include obiecte culturale; precum Mona Lisa a Franței, David (Michelangelo) din Italia și altele. A doua listă propusă se va concentra asupra speciilor vii ale lumii, precum dragonul komodo din Indonezia, panda Chinei și altele.
- Pe Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității din partea Republicii Moldova și a României sunt incluse: Colindatul de ceată bărbătească, Tehnici tradiționale de realizare a scoarțelor în România și Republica Moldova, Practici culturale asociate zilei de 1 Martie; Doina, ritualul Călușului și Feciorescul de Ticuș. De asemenea, în proces de elaborare este dosarul pentru arta cămășii cu altiță, ca element de identitate culturală în România și Republica Moldova.
- Limba găgăuză vorbită în regiunea de sud a Moldovei, este inclusă în lista UNESCO a limbilor pe cale de dispariție, având doar 148 720 de vorbitori nativi.
- Italia și China au la moment cele mai multe situri incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (55).
- UNESCO a lansat o campanie globală ce promovează masculinitatea pozitivă. Campania video va fi produsă și diseminată în întreaga lume în toamna anului 2021. Mai multe detalii aici.
UNESCO este cu adevărat o organizație ce merită să fie promovată în rândurile oamenilor, deoarece contribuie la menținerea relațiilor pacifiste între națiuni prin cooperarea internațională în educație, știință și cultură.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile și materialele disponibile pentru tine!
Reporter: Maria Ciobanu
No Comment