Top 4 cărți pentru a însuși abilitățile unui antreprenor de succes


antreprenori de succes

În zilele de astăzi, lumea antreprenoriatului se bucură, fără îndoială, de un număr nemărginit de urmăritori și doritori. Variată în idei și tehnici unice, antreprenoriatul necesită creativitate, perseverență, pasiune, disciplină; dar nu în ultimul rând și un spirit independent. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, ne-am gândit să-ți prezentăm 4 cărți care te vor ajuta să obții abilitățile unui antreprenor de succes, motivația și inspirația necesară pentru a reuși în toate.

„Tată bogat, tată sărac” – Robert Kiyosaki

Scrisă de omul de afaceri, investitorul și autorul a numeroase cărți de literatură motivaţională; Robert Kiyosaki, cartea dată este, de altfel, și cea mai cunoscută carte sa. Din momentul realizării, cartea lui Kiyosaki a fost vândută în peste 30 milioane de copii în peste 90 de țări din lume. Aici, Robert împărtășește istoria sa și a celor doi tați ai săi: tatăl său și tatăl celui mai bun prieten al său din copilărie, care era și acela bogat. Totodată, relatează despre cum cei doi tați ai săi l-au învățat despre bani, inteligența financiară și mentalitățile sănătoase financiare.

„De la idee la bani” – Napoleon Hill

Scrisă de autorul american de literatură motivațională, Napoleon Hill, cartea dată este cea mai vândută dintre toate cărțile lui Napoleon. Din momentul realizării, cartea lui Hill s-a vândut în peste 15 milioane de copii în întreaga lume. Aceasta este una dintre primele cărți, în care sunt expuse formulele dezvoltării personale, dar și ce este necesar pentru a deveni, cu adevărat, un câștigător desăvârșit. Totodată, autorul prezintă o adevărată filozofie despre succes și bani, dar și prosperitate.

„Secretele succesului” – Dale Carnegie

Scrisă de renumitul scriitor american, profesor și vorbitor în public, Dale Carnegie; cartea dată este considerată drept una dintre cele mai de succes cărți despre motivație din întreaga lume. Din momentul publicării, cartea lui Carnegie a fost vândută în peste 15 milioane de copii în întreaga lume. În această carte, autorul abordează mai multe subiecte, cum ar fi: cum să deveniți un interlocutor simpatic, când este necesar să vă retrageți dintr-o dispută, cum să-i faci pe alții să se simtă apreciați și iubiți, dar și cum să faceți ca prima impresie să fie una bună, cum vă puteți promova în ochii celor din jurul vostru și cât de important este zâmbetul.

„Mitul întreprinzătorului” – Michael Gerber

Scrisă de scriitorul american Michael Gerber, cartea dată s-a bucurat și ea de un succes de invidiat. Aici, Gerber spulberă unele dintre cele mai cunoscute mituri despre fondarea unei proprii afaceri; ne demonstrează cum o simplă ipoteză poate sta la baza unei afaceri de succes; dar și modalitatea în care se dezvoltă o afacere, de la prima etapă până la atingerea etapei finale.

Nu uita – dacă dorești să devii un antreprenor de succes și renumit în întreaga lume, trebui să dai dovadă de perseverență, muncă asiduă, curaj, încredere în sine și determinare.

Reporter Youth.md: Geru Andreea 

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cunoaște-o pe Olga Prepelița, creatoare de bijuterii handmade
Next Ai între 18 și 35 ani? Înscrie-te la Simularea Parlamentului European, ediția 2021
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 × 1 =