Se spune că în 1889, Raffaele Esposito, un brutar italian a preparat masa pentru o vizită a familiei regale și a vrut să impresioneze. Așadar, i-a servit cu pâine plată cu alimente care ar reprezenta cel mai bine culorile Italiei: tomate roșii, brânză mozzarella albă și busuioc verde. A fost foarte apreciată, ajungând în ziua de azi a fi unul dintre cele mai cunoscute preparate din lume. The BOX a preluat acest fel de mâncare și i-a crescut popularitatea în rândul moldovenilor prin prepararea extraordinară!
Despre The Box:
Pizza The Box este cu adevărat deosebită. Nu are la bază chiflă pufoasă sau pesmet cu umplutură și aluatul este ușor, însă totodată – sățios. Denumirea provine din dorința de a se extinde. Cu toate că la început exista numai Pizza Box, acum se mândresc cu o mulțime de opțiuni, precum Salad Box.
Pagina lor de Instagram este de asemenea neconvențională. Poți găsi meme-uri și postări interesante! De aceea merită să îi urmărești pe rețelele de socializare!
Au o varietate mare de tipuri de pizza, 23 la număr, inclusiv opțiuni pescetariene, vegetariene și vegane. Cele mai populare sunt „Carnivora”, „Chicken Supreme”, „Shaorma” și „Pepperoni”. Se adaptează la gusturile fiecărui om, respectiv – poți adăuga sau exclude oricând anumite alimente dacă dorești. Varietate există cu siguranță! De asemenea, prețurile variază. Orice buget se încadrează: pizza de la 80 lei, salate în jur de 50 lei și snack-uri de la 30 la 75 lei. Livrarea este de 30 lei: rapidă și calitativă. Dacă ești în căutare de pizza bună, The BOX este locul perfect!
Nu uita să ne urmărești activitatea și să ne susții pe Instagram, Facebook și Telegram!
Reporteră Youth.md: Oana Guțan
No Comment