Programul Municipal de Dezvoltare Personală a Tinerilor este dezvoltat pe module specifice ce vor ajuta tinerii să progreseze și să se dezvolte prin procesul de autocunoaștere și conștientizare. Al cincilea modul al programului este EUtânărimplicat. Sesiunile și trainingurile la acest modul sunt: 1. Voluntar în RM – realități și mituri. Aspecte legale ale activității de …
Tinerii din țările partenere estice ale UE (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina) sunt invitați să aplice pentru a deveni membri ai rețelei EU4Youth Alumni, pe măsură ce aceasta intră în noul său ciclu. Rețeaua reunește tineri absolvenți ai proiectelor sprijinite de UE pentru a-și susține și mobiliza entuziasmul și spiritul voluntar. Este …
O nouă oportunitate pentru tinerii care doresc să-şi creeze o afacere acasă! Programul “START pentru TINERI – o afacere durabilă la tine acasă” are ca obiectiv promovarea antreprenoriaTului în rândul generației tinere pentru sprijinirea integrării socio-economice. Inițiativa de suport antreprenorial oferă facilități extinse în vederea valorificării potențialului antreprenorial al tinerei generații. Astfel, tinerii cu vârsta între 18 …
APEL DESCHIS pentru Academia de Management Cultural din Chișinău care ava avea loc între 17-22 octombrie 2022. Dacă ești din/ locuiești în România sau Republica Moldova și ești manager cultural, manager PR, producător cultural, jurnalist cultural sau critic de artă cu minim doi ani de experiență, apoi, programul Academiei de Management Cultural 2022: Infrastructuri durabile …
Apel pentru lucrătorii de tineret din Republica Moldova să participe la Cursul de instruire “Disciplină pozitivă”, 8-16 octombrie 2022 la Sofia, Bulgaria. „Disciplina pozitivă” este un curs de instruire menit să ofere șansa lucrătorilor de tineret să exerseze și să se doteze cu instrumente, abilități și cunoștințe eficiente despre modul de gestionare și îmbunătățire a …
Interact Chișinău recrutează voluntari în perioda 17 august – 17 septembrie. Clubul Interact are misiunea de a reuni tinerii pentru a-și dezvolta abilitățile de leadership prin inițiative civice, promovând altruismul, incluziunea și compasiunea. Până pe data de 17.09.2022, echipa Interact caută oameni care împărtășesc aceleași valori, pentru a scrie istorie împreună! Titlul de Interactor îți …
Apel pentru lucrătorii de tineret din Republica Moldova să participe la Cursul de instruire “Youth Workers’ Play Ground”, 6-14 decembrie 2022 în Rustavi, Georgia. “Youth Workers’ Play Ground” este o activitate de dezvoltare profesională menită să sensibilizeze importanța jocului în educație. Proiectul va ajuta participanții să: învețe despre diferite elemente ale creării de jocuri educative …
Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă anunță că lansează procesul de recrutare nișată a voluntarilor în departamentul de Marketing & PR. Dacă scrii bine texte, poți lucra cu programele de editare vizuală, te dai bine în relația cu aparatul de fotografiat sau cu editarea video, poți deveni acum parte a echipei PNTP. Îți poți …
Asociația Obştească FINEDU este o asociație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită în vederea creşterii gradului de alfabetizare financiară a populației şi îmbunătățirea cunoştințelor societății în cadrul domeniului financiar.În perioada 25-30 iulie, aceştia au organizat FinEdu Camp 2022, în cadrul căruia peste 50 de participanți cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani au descoperit amănunțit tainele financiare. Despre …
Apel pentru tinerii din Republica Moldova să participe la un Schimb de Tineret „ACT pentru Educație”, 17 – 28 octombrie 2022 Mtskheta / Georgia. „ACT for Education” este un schimb de tineri menit să ofere șanse egale tuturor prin incluziune socială folosind arta, mai exact dansul, ca instrument principal, pentru a înțelege mai bine diferitele …