Servicii medicale gratuite pentru copiii lucrătorilor medicali din familii monoparentale și cu mulți copii


Pe 19 iunie, o fundație medicală din Moldova lansează proiectul „Grijă pentru colegi și familiile lor”, în susținerea familiilor medicilor și a asistenților medicali din țară. Inițiativa este o continuare a programului „Grijă pentru colegi” și va oferi servicii medicale specializate gratuit pentru copiii din familiile cadrelor medicale aflate în dificultate și care necesită investigații de sănătate. Programul se va desfășura pe parcursul următorului an calendaristic și este implementat exclusiv cu suportul financiar al spitalului privat, care a creat fundația. Echipa de medici din această instituție se implică în proiect în bază de voluntariat.

Consultații, investigații și tratamente ambulatorii

În cadrul proiectului, fundația va oferi asistență medicală individualizată pentru copiii din familii monoparentale în care părintele activează în domeniul sănătății, precum și familiilor lucrătorilor medicali cu trei și mai mulți copii, care locuiesc înafara municipiului Chișinău. Cu susținerea spitalului privat, copiii din aceste familii vor avea posibilitatea de a beneficia gratuit de investigații funcționale, investigații imagistice de înaltă performanță, analize paraclinice, examinări la diverse specialități și tratamente ambulatorii.

Elena Mornealo, președinta fundației: „Inițiativa de instituire a unei Fundații în cadrul spitalului a venit din start cu unul dintre principalele scopuri – susținerea personalului medical din țară. Această activitate s-a suprapus cu declanșarea pandemiei și s-a concentrat inițial pe susținerea colegilor care au suportat infecția COVID-19. Ulterior am inițiat un proiect de promovare și de efectuare a screeningurilor pentru cancer mamar în rândul angajatelor din sistemul de sănătate. În contextul Zilei lucrătorului medical ne-am gândit ce am putea face și pentru familiile colegilor aflați în dificultate. Așa am creat proiectul „Grija pentru colegi și familiile lor”. Pe parcursul unui an vom pune la dispoziție serviciile spitalului și vom încerca să identificăm căi pentru a susține aceste familii.”  

Asistența medicală va fi oferită în urma evaluării preventive a medicului pediatru din cadrul spitalului, după prima adresare. Aceasta va include servicii la indicația medicului pediatru în sumă totală de până la 10.000 de lei pentru familie.

Cum puteți deveni beneficiarii proiectului?

Familiile eligibile vor transmite la adresa de email [email protected] următoarele acte:

  • Solicitarea de sponsorizare cu indicarea membrilor de familie eligibili pentru a beneficia de servicii (semnată și scanată);
  • Copia actului de identitate a solicitantului;
  • Confirmare privind statutul de angajat în cadrul instituției medicale;
  • Certificatul de naştere al copiilor;
  • Acte confirmative de familie monoparentală (exemplu: copia certificatului de divorț /deces pentru al doilea părinte sau altele).

Dosarul va fi studiat de echipa proiectului, iar decizia privind eligibilitatea va fi luată de către o comisie dedicată, în conformitate cu Regulamentul proiectului

Persoanele eligibile pot contacta Fundația pentru detalii la numărul de contact 078 690 142, disponibil de luni până vineri, între orele 9:00 – 18:00.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous „Digital Connections MD-UA” - un eveniment de cunoaștere a potențialului din industria IT
Next Vizită de studiu la Viena privind munca de tineret și (anti)rarismul, Austria, 12-15 octombrie 2022
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ten + 5 =