Robotul humanoid Sophia transmite un mesaj pro-inovare Republicii Moldova


Robotul și-a inclus în agenda sa digitală pentru 2022 o vizită în Republica Moldova

Robotul humanoid Sophia, primul robot care deține cetățenia unei țări, a venit cu un mesaj legat de inovare și digitalizare pentru Republica Moldova. Aceasta se adresează fetelor și femeilor din țara noastră, încadrate în domeniul tehnologiilor informaționale. Mesajul pro-inovare a fost transmis online de către Sophia în cadrul evenimentului de lansare a celui mai mare proiect din domeniul digitalizării și inovării – Proiectul Tehnologiile Viitorului, desfășurat pe 17 noiembrie curent, la Chișinău. 

Sophia, robot humanoid: „Sunt impresionată să văd atâtea fete și femei care știu că viitorul aparține tehnologiilor și creației. Cea mai bună cale de a prezice viitorul este de a-l crea. Cred că Moldova are un viitor luminos. Abia aștept să vizitez țara voastră în curând.” 

Robotul humanoid a declarat că și-a inclus în agenda sa digitală pentru 2022 o vizită în Republica Moldova. Sophia este intervievată în toată lumea, impresionând prin faptul că a fost învățată să se adapteze comportamentului uman și să lucreze cu oamenii. În octombrie 2017, ea a devenit cetățean al Arabiei Saudite, fiind primul robot care a primit vreodată cetățenia unei țări.

Sophia a participat la evenimentul de lansare al Proiectul Tehnologiile Viitorului, la care a luat parte și administratorul USAID, Samantha Power, care a dat asigurări că proiectul va spori competitivitatea și integrarea pe piața internațională a tehnologiilor informațiilor și comunicației (TIC), ingineriei, industriei ușoare, industriile creative și media digitală.

Proiectul Tehnologiile Viitorului va fi implementat în următorii 5 ani și are un buget total de 32,8 milioane dolari americani, fiind finanțat de USAID și Suedia. Acesta este o continuare strategică a Proiectului de Competitivitate din Moldova, implementat în perioada septembrie 2015 – septembrie 2021.

Privește mesajul integral, AICI.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Forumul Parteneriatului Estic: „Participarea tinerilor la procesele democratice”
Next Tinerii se pot implica în cadrul unui program de voluntariat în Bulgaria
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six − 5 =