Program de granturi pentru organizaţiile de tineret şi grupurile de iniţiativă ale tinerilor din raionul Orhei


Programul de Granturi (PG) este anunțat și desfășurat în cadrul Programului de dezvoltare a Centrelor de Tineret pentru anii 2017-2022 și a Acordului de colaborare încheiat între Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Consiliul Raional Orhei.

Misiunea Programului de Granturi constă în asigurarea creării oportunităţilor de participare şi dezvoltare multilaterală a tinerilor în vederea participării active a acestora în viaţa economică, socială şi culturală a raionului Orhei.

Programul de Granturi are stabilite următoarele obiective: 

– creșterea nivelului de implicare a tinerilor în procesul de consolidare a democrației participative;

– contribuirea la formarea cunoștințelor, abilităților, deprinderilor, atitudinilor și comportamentelor necesare pentru integrarea cât mai reușită a tinerilor în societate, inclusiv a celor cu oportunități reduse.

Tipurile de activităţi eligibile pentru finanţare includ, dar nu se limitează la următoarele: 

– crearea și dezvoltarea capacităților grupurilor de inițiativă / Consiliilor Locale ale Tinerilor; 

– activități pentru realizarea Planului de acțiuni al grupurilor de inițiativă / Consiliilor Locale ale Tinerilor; 

– organizarea festivalurilor de muzică, teatru, dans, etc.; 

– desfăşurarea expoziţiilor şi a acţiunilor de colectare a fondurilor; 

– concursuri de creaţie (desen, eseuri, fotografie, origami, desen pe asfalt, graffitti, etc.) sau sportive; 

– caravane şi campanii de sensibilizare, instruire şi educaţie non-formală în domeniile: corupţiei, violenţei, drogurilor, alcoolismului, SIDA, traficului de persoane, educaţiei civice, etc.; 

– proiecţie de film, vizite la teatre, muzee, excursii pentru tinerii defavorizaţi, vulnerabili, marginalizaţi, cu dizabilităţi; 

– vizite de studiu şi schimb de experienţă; 

– discuţii, forumuri, dezbateri, mese rotunde cu participarea tinerilor; 

– mese rotunde, conferinţe, simpozioane cu participarea tinerilor; 

– seminare, traininguri, workshopuri, cursuri de instruire de scurtă durată pentru tineri; 

– constituirea cluburilor pe interes;

– ateliere de creaţie.

Propunerile de proiect vor conține obligatoriu acțiuni de comunicare și vizibilitate despre activitățile proiectului pentru promovarea scopului, rezultatelor și impactului proiectului.

Cheltuieli eligibile 

În cadrul PG, cheltuielile trebuie planificate conform prevederilor: Hotărârea de Guvern Nr. 1213, Hotărârea de Guvern Nr. 1151, Ordin Nr. 656 din 17.10.2011. 

Bugetul maxim pentru un proiect: 16.000 MDL. 

Formularul de participare și bugetul proiectului poate fi completat aici: Anexa 1, Anexa 2

Numărul de Propuneri de proiect depuse de o organizație de tineret / grup de inițiativă a tinerilor: Organizațiile și grupurile de inițiativă ale tinerilor pot beneficia de finanțarea unui singur proiect în cadrul Programului de Granturi. 

Durata proiectelor: Proiectele pot fi implementate în perioada iunie – octombrie 2021. 

Orice finanțare în cadrul Programului se face numai după data la care se încheie contractul de grant sau acordul de colaborare între partea contractantă și solicitant. 

Procedura de aplicare pentru organizaţiile de tineret: 

Pentru a putea participa, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  • Să deţină statutul de organizaţie necomercială de tineret;
  • Lipsa datoriilor la bugetul de stat sau la bugetul local.

Documentaţia solicitanţilor:

  • Formularul de solicitare a finanţării, conform Anexa 1  ;
  • Bugetul detaliat al programului/proiectului, conform Anexa 2;
  • CV-ul organizației de tineret;
  • Declaraţia de imparţialitate, conform Anexa 3
  • Dovada existenţei contribuţiei proprii din partea beneficiarului de cel puţin 20 la sută din valoarea totală a proiectului;
  • Statutul şi certificatul de înregistrare, alte acte adiţionale, după caz;
  • Certificatul fiscal din care să rezulte că nu are datorii la bugetul de stat;
  • Dovada existenţei surselor de finanţare oferite de terţi:

*Scrisori de intenție din partea terţilor;

*Contracte de sponsorizare;

*Dovada colaborării sau parteneriatul cu alte autorităţi publice, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, sectorul privat;

*Alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi;

  • Alte documente considerate relevante.

Procedura de aplicare pentru grupurile de iniţiativă ale tinerilor: 

Grupurile de iniţiativă pot participa dacă întrunesc următoarele condiţii: 

– Vârsta membrilor grupului de iniţiativă este cuprinsă între 14 şi 35 ani; 

– Este format minim din 3 persoane; 

– Tinerii nu sunt angajaţi ai autorităţilor publice, centrelor de tineret şi instituţiilor de lucru cu tinerii. 

Documentaţia solicitanţilor

– Formularul de solicitare a finanţării, conform Anexa 1

– Bugetul detaliat al programului/proiectului, conform Anexa 2

– Declaraţia de imparţialitate, conform Anexa 3

– Dovada colaborării cu autorităţi publice, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, sectorul privat (la necesitate); 

– Alte documente considerate relevante. 

!!!Propunerea de proiect are caracter ferm şi obligatoriu din punct de vedere al conţinutului şi trebuie să fie semnată, pe propria răspundere, de către mebrii grupului de iniţiativă/ organizației de tineret dacă au atins majoratul sau de către o persoană împuternicită legal. 

Bugetul proiectului va fi prezentat exclusiv în lei (moldoveneşti) şi va rămâne ferm pe toată durata acordului de colaborare(în cazul grupurilor de inițiativă)/ contractului de finanțare(în cazul organizațiilor de tineret). 

Criterii de evaluare a propunerilor de proiect: 

Propunerile de proiect vor fi examinate și aprobate de către Comisia de examinare şi selectare a propunerilor de proiecte/inițiative.

 Propunerile de proiect vor fi examinate în conformitate cu următoarele criterii de evaluare:

CriteriuPunctaj
Relevanţa proiectului conform priorităţilor stabilite în politica raională de tineret (vezi misiunea și obiectivele PG-ului)20
Interdependenţa dintre scop, obiective, activităţi, rezultate şi indicatori20
Obiective clar definite, specifice, măsurabile, abordabile, realiste şi încadrabile în timp – SMART5
Definirea clară a participanţilor/beneficiarilor5
Bugetul este estimat realist în concordanţă cu activităţile planificate 10
Capacitatea de a atrage resurse, altele decât de la autoritatea finanțatoare5
Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor10
Consistenţa acţiunilor de promovare5
Durabilitatea proiectului10
Capacitatea de realizare și experiența organizației 10

Documentaţia de solicitare a finanţării se va depune la Centrul de Tineret Orhei, str. V. Mahu 120 până la data de 10.06.2022, ora 17:00 sau în format PDF semnate și ștampilate la adresa: centrul.de.tineret@gmail.com.

Dosarele incomplete sau depuse după termenul-limită, nu se vor lua în considerare.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă în cadrul programului „Academia Tinerilor Politicieni”
Next Participă online la Summitul Educație și Inovație, 23 iunie 2022!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × two =