Oportunitate pentru tinerii din Cahul // Crează-ți propriul proiect, beneficiind de suportul necesar în cadrul Programului de Granturi mici pentru tineri, ediția 2022. Perioada de aplicare este 15 februarie – 20 martie, ora 23:59.
Programul de Granturi Mici pentru Tineri este o iniţiativă a Fondul pentru Tineri Cahul, creat în cadrul AO Perspectiva și are drept scop să sporească implicarea tinerilor din comunitate în rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă prin acordarea suportului financiar în cadrul unor proiecte care vor contribui în mod direct la îmbunătăţirea calităţii vieţii tinerilor.
Criteriile de eligibilitate pentru beneficiari:
- Să fie activi în domeniile indicate;
- Să dispună de potenţial uman şi voluntari;
- Să exprime dorinţă şi să posede potenţial pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă tinerii din comunitate.
Criteriile pentru proiect:
- Să vizeze scopuri realiste care pot fi realizate pe parcursul proiectului;
- Să urmărească satisfacerea unor necesităţi acute şi reale a tinerilor la nivel local;
- Să nu aibă o durată mai mare de 2 luni.
Dacă ai o idee de proiect și dorești să o pui în aplicare, atunci e foarte simplu:
- Studiază Ghidul Solicitantului de Finanțare: https://bit.ly/3uNvsYm
- Completează Formularul de aplicare: https://bit.ly/3LvcYSl
- Completează Formularul de buget: https://bit.ly/34VTHZi
Dosarul de aplicare va conține următoarele documente:
- Formularul de aplicare;
- Formularul de buget;
- Procesul verbal de constituire a grupului de inițiativă;
- Scrisoare de susținere din partea partenerilor (agenți economici, APL).
Ideea de proiect se depune la sediul AO Perspectiva, Bd. Victoriei 18, of. 4, (Palatul de Cultură Nicolae Botgros, et. 3), sau pe adresa de email youthbankcahul@gmail.com
Partenerii programului Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova și Primăria Municipiului Cahul.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment