Centrul Municipal de Tineret Chișinău a Direcției generale educație, tineret și sport lansează primul proiect din cadrul Innovation Hub Chișinău „Scriere de proiecte”
Scopul acestui proiect este orientat să susțină și să promoveze ideile tinerilor și să contribuie la dezvoltarea abilităților tinerilor pentru scrierea proiectelor dar și abilități de comunicare, leadership și activism civic. „Scrierea de proiecte” oferă o gamă largă de activități și resurse care asigură libertatea tinerilor de a se exprima și de a se descoperi, în timp ce sunt susținuți și îndrumați de profesioniști.
Pe parcursul proiectului, tinerii vor avea ocazia să facă cunoștință cu un suport de cerințe din domeniul scrierii de proiecte și a managementului proiectelor. Aceste cunoștințe o să fie consolidate în urma sesiunilor de lucru în grup, organizate în timpul seminarelor oferite de traineri.
Obiectivele:
1. Oferirea suportului tinerilor ca aceștia să cunoască ce înseamnă un proiect și o propunere de proiect, cum să scrie propuneri bune, dar și o serie de sfaturi utile în privința acestui subiect.
2. Să dezvoltăm programe destinate dezvoltării capacităților tinerilor pe diverse domenii (public speaking, lucrul în echipă şi eficiența organizaţională, leadership).
Programul va cuprinde 3 module:
1. Scrierea proiectelor
2. Public Speaking
3. Lucrul în echipă
Finalitatea programului are ca scop crearea unei echipe de formatori în cadrul centrului.
Grupul țintă: tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-35 ani, locuitori ai mun. Chișinău sau suburbii.
Perioada de desfășurare: 30 iunie – 29 august 2020.
Perioada de înscriere: 30 iunie -12 iulie 2020.
Pentru înregistrare accesează linkul: https://forms.gle/kvk5CHivZodJRDN18
Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!
No Comment