În perioada Aprilie 2018 – Martie 2019, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” va instrui 100 de femei, care doresc să candideze prima dată pentru funcţia de consilieră locală, raională/orăşenească sau primară. Vor fi admise și femei, care au participat la scrutinele precedente, dar nu au reușit.Programul de Leadership în Alegeri destinat femeilor, viitoare candidate în alegerile locale din 2019.
Programul de Leadership în Alegeri destinat femeilor, viitoare candidate în alegerile locale din 2019, continuă înscrierea doritoarelor pentru următoarele runde de instruiri.
Participantele vor beneficia de 3 module de instruire și o gamă largă de oportunități de dezvoltare a abilităților de leadership politic, de organizare a unei campanii electorale eficiente și de comunicare publică de succes.
Dacă doriți să candidați la alegerile locale din 2019, acest program este pentru dumneavoastră. Alături vă vor fi formatori cu experiență şi profesioniști care vă vor modela și ajuta să deveniți cele mai bune candidate și învingătoare.
Tot ce trebuie să faceți, e să descărcați formularul, să-l completați și să-l expediați la adresele de email: olga.sirbu.cpd@gmail.com şi gaprecup@hotmail.com sau în format fizic la adresa: Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, str. Armenească,13, MD-2012, Chişinău, Republica Moldova.
Atenție! CPD va selecta femei din comunităţi cu nivel de reprezentare a femeilor în consiliile locale, raionale/orăşeneşti, primării ce nu depășește 25%.
Persoanele care doresc sa participe la cea de-a doua rundă (iunie-iulie-august) sunt rugate să trimită formularul până la data de 15 mai!
Pentru celelalte runde se acceptă aplicări și după această dată.
Programul de Leadership în Alegeri se desfășoară în cadrul Proiectului “Pledoaria societăţii civile pentru alegeri incluzive şi corecte în Republica Moldova, conforme recomandărilor UE şi OSCE/ODIHR şi angajamentelor în domeniul drepturilor omului”, realizat de către Fundația Est-Europeană (FEE) în parteneriat cu Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD),Piligrim Demo şi Tarna Rom, fiind finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de Guvernul Suediei.
No Comment