Se caută tineri din Ucraina dornici de a învăța limba română. Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță deschiderea înscrierilor pentru cursurile de limba română pentru începători, adresat refugiaților din Ucraina, care se vor desfășura în raioane-țintă (Bălți, Găgăuzia, Ștefan-Vodă, Căușeni și Cahul).
CNTM își propune să sprijine suplimentar persoanele refugiate din Ucraina și să contribuie la incluziunea acestora în societate. Intenția este ca ucrainenii, care s-au refugiat la noi în țară, să aibă acces la cât mai multe servicii și resurse și să depășească dificultățile de vorbire. Astfel, refugiații vor avea șansa să învețe limba română.
Dacă ești refugiat și îți dorești să înveți limba română, să interacționezi cu alte persoane și să participi la instruiri de educație formală axată pe drepturile omului și nediscriminare, nu ezita să aplici.
La fel, sunt încurajați și tinerii din Moldova să se înscrie la aceste cursuri. Participarea nativilor va facilita procesul de învățare a limbii române și îi va ajuta pe ucraineni să se integreze și mai repede în societate, dar totodată va ajuta la o mai bună integrare a refugiaților.
Pentru a vă înscrie la cursuri, completați acest formular.
Nu mai aștepta, completează formularul și hai să trăiești o experiență de neuitat.
Programul de internship este implementat în cadrul proiectului „Sprijinirea și abilitarea tinerilor refugiați din Ucraina” cu sprijinul financiar al Consiliului Norvegian pentru Refugiați.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment