Maria Bevz are 85 de ani și poate fi declarată o femeie-erou

Maria Bevz are 85 de ani și poate fi declarată o femeie-erou – a reușit să învingă foametea din 1946-1947, a rezistat epidemiei de tifos, a născut șapte copii și a făcut față diferitor pericole de viață. În prezent, Maria Bevz trăiește în satul Sadîc, din raionul Cantemir, iar experiența ei ne poate ajuta, pe noi, tinerii, să înțelegem viața și să evităm repetarea acelor evenimente. Mai ales că, politica brutală de deznaționalizare a ruinat cultura întregului nostru popor, consecințele simțindu-se pâna în zilele noastre.

– Povestiți despre copilaria dvs…

– Am avut parte de o copilărie dificilă. Am fost nouă copii în familie – sașe băieți și trei fete, dintre care doar eu am rămas vie. A fost o perioadă anevoioasă pentru că am rămas orfani și eu eram cea mai mare dintre toți . Aveam 10 ani când am rămas fără tată, apoi a decedat și mama – toate responsabilitățile au rămas pe umerii mei.

– Ați rezistat în fața multor pericole – foamete, conflicte, tifos. Câți ani aveați când a început foametea?

– Aveam 11 ani. Atât eu, cât si frații mei, eram mici, dar ne-am maturizat rapid și am reușit să conștientizăm ce trăiam noi, de fapt.

– Există vreun moment care a rămas în memoria dvs, ca fiind unul dintre cele mai triste din timpul foametei?

– De fapt, sunt două momente foarte triste: din lipsă de hrană, mama a hotărât să meargă în satul Baimaclia, cu speranța că va găsi să cumpere ceva de-ale gurii, dar s-a întors doar cu doua mere. Imaginați-vă, două mere pentru zece oameni care nu au mai văzut mâncare timp îndelungat. Atunci am hotărât să sacrificăm ultima vită rămasă – văcuța noastră. Iar al doilea moment mi-l reamintesc cu durere, pentru că e vorba despre moartea a trei dintre frații mei. Toți au murit din cauza foametei; unul, chiar în ochii mei și eu mă simțeam neputincioasă că nu-i pot oferi o bucată de pâine.

– În perioada foametei oamenii recurgeau la gesturi extreme pentru a supraviețui. Vi s-a întâmplat să vindeți lucruri dragi din casă, precum covoare, prosoape sau altele?

– Am rămas cu casa goală, exact ca și coșul cu care mergeam după merinde, pentru că se oferea prea puțină pâine pentru un covor, iar adesea, le cedam aproape gratuit. Cantitatea de cereale pe care o primeam, depindea de mărimea covorului, a prosopului sau al oricărui lucru pe care îl duceam. Nu aveam cu ce face focul si dormeam pe paie. Stăteam mereu cu ușa încuiată.

– Epidemia de tifos a fost încă un necaz pentru oameni, în timpul foametei. Ați fost și dvs una dintre victimile acesteia?

– Cu părere de rău, am suferit mult din cauza acestei boli. Zăceam pe pat și aveam halucinații. Cred cu certitudine că, doar datorită credinței mele în Dumnezeu am reușit să mă însănătoșesc.

– Ce făceau comuniștii când veneau și nu le predați toată cantitatea de cereale pe care o cereau?

– Vreau să spun că bolșevicii curățau tot de prin case, nu doar grânele. Dacă cineva se împotrivea, ei acționau cu forța și bătaia era una dintre modalități.

– Ce mâncați în timpul foametei, luând în considerație că vi se lua hrana?

– Când trăia mama, ea a făcut seu de oaie și aceasta a fost scăparea mea. De asemenea, mâncam lobodă și mergeam pe deal pentru a strânge alune.

– Cum v-ați revenit după această perioadă nefastă?

– Am început a lucra, chiar dacă eram mică. M-am căsătorit la 21 de ani. Soțul meu a fost un om cu carte. Am avut șapte copii împreună, dintre care doar o fată a rămas vie. Ceilalți au murit, din mai multe cauze, accidente rutiere sau boli. I-am iubit mult. Pot spune că viața mi-a fost grea, pentru că m-a pus la încercări dificile. Acum trăiesc fiecare zi cu gândul la Dumnezeu.

Anii de după cel de Al Doilea Război Mondial și-au lăsat amprenta dureros în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească(RSSM), iar foametea din 1946-1947 a fost un exponent al ideologiei staliniste.

Închei acest articol cu o propunere de carte: „Cartea Foametei”, de Larisa Turea. Una dintre cele mai profunde cărți, datorită adevărului relatat, despre suferința buneilor noștri, jerte ale acelei „politici de înfometare”.

Autoare: Valeria Tabacari, autoare.

Acest articol este un exercițiu de activism civic și jurnalism cetățenesc, prin care tinerii învață să se exprime cu privire la problemele sau succesele comunității din care fac parte.

Articol realizat în cadrul atelierelor de jurnalism cetățenesc, organizate de Centrul Media pentru Tineri în proiectul „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.