Dezvoltarea economică a Republicii Moldova se datorează business-urilor prospere în diferite domenii. Recunoașterea internațională este obținută de cei mai curajoși antreprenori, care se promovează și peste hotare. Fiind o astfel de persoană, Ruslan Cojocaru a reușit să-și implementeze ideile, creând o afacere de succes.
Stăm la o ceașcă de cafea cu Ruslan Cojocaru, sau mai bine zis, datorită lui.
Adept al sloganului Love and Peace, este fondatorul rețelei Tucano Coffee și Oliva. A urmat facultatea de Relații economice internaționale, în germană, la ASEM. S-a angajat inițial ca traducător, fiind concediat la scurt timp. A devenit dealer Moldcell, și a deschis primul magazin în sectorul Rîșcani, dezvoltând o rețea timp de 5 ani, a vândut-o în 2006.
Atunci a început afacerile cu restaurante. Primul a fost Celentano, cu franciza cumpărată, care timp de 5 ani a devenit rețea. În 2011 a fost o judecată internațională, pierdută de francizorii locali. Așa a apărut pentru prima dată ideea de a combina arta gustului cafelei și filosofia de barmaning. În urma muncii lui Ruslan și a echipei de 3 persoane este deschis Tucano Coffee în 2011.
Recunoaște că nu era niciodată mare consumator de cafea, iar scopul său inițial era de a vinde „atmosferă”. Astfel, prețurile ridicate se datorează atât calității, cât și necesității de a „filtra” consumatorii. Inițiat în yoga și drumeții, a făcut El Camino, pentru a se redescoperi. În urma acesteia, cultura cafelei a devenit unul dintre interesele sale. A dezvoltat conceptul de Love and Peace, datorită produsului promovat- cafeaua.
Momentan, s-a extins cu peste 300 de localuri în Republica Moldova, România, Rusia și Emiratele Arabe etc., o parte din acestea fiind franciza sa. Tucano Coffee este membru SCA (Speciality Coffee Association) și are un venit anual de peste 7000000 €.
Oliva
Este o altă afacere a lui Ruslan Cojocaru, care promovează arta culinariei. Antreprenorul recunoaște că ambele localuri sunt un challange pentru el și se consideră start-uper. El dezvoltă echipele formate și își „crește” angajații, fiecare greșeală fiind o oportunitate de a învăța.
Pentru a deveni mai aproape de echipa sa, a participat în 2021 la „Șef sub acoperire”. În cadrul emisiunii a fost deghizat ca un simplu angajat, având ocazia de a lucra cot la cot cu echipa sa. A mărturisit că munca făcută este mai grea decât pare, că a reușit sa depisteze unele probleme din interior și că este mândru de oamenii săi.
Valorile promovate de Ruslan Cojocaru se datorează familiei sale, la care ține mult. Antreprenorul reușește nu doar să se dezvolte în business, dar și să fie alături de soția și cele 3 fiice ale sale.
Persoanele ca Ruslan Cojocaru servesc drept exemplu. Astfel de antreprenori inspiră, și demonstrează că o persoană ce are intenția de a se dezvolta datorită valorilor sale asigură viitorul Republicii Moldova.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Ema Ungureanu
No Comment