Job // Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova angajează specialist în PR și comunicare.
Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova (RNL) este o asociație nonprofit și apolitică înființată în ianuarie 2019, datorită eforturilor comune ale Grupurilor de Acțiune Locală și organizațiilor care au facilitat implementarea abordării LEADER în țară.
Scopul principal al organizației este de a promova abordarea LEADER în Republica Moldova, susține și reprezenta interesele Grupurilor de Acțiune Locală (GAL). Prin activitatea sa, Rețeaua contribuie la dezvoltarea zonelor rurale din Republica Moldova, fiind parte în procesele de elaborare și implementare a abordării LEADER, stabilind parteneriate atât la nivel local, național cât și internațional, stimulând interacțiunea și dezvoltarea GAL-urilor.
Mai multe informații despre RNL pot fi găsite pe pagina web www.leaderin.md.
Despre poziție:
Se caută o persoană creativă, dinamică, căreia îi place să creeze texte, articole și materiale vizuale deosebite, pentru poziția de specialist în PR și Comunicare.
Aceasta va asigura comunicarea coerentă cu grupurile țintă și va promova activitățile RNL.
Specialistul în PR și Comunicare va dovedi capacități de elaborare și transmitere a mesajelor, asigurându-se că acestea sunt în conformitate cu valorile și politica de comunicare a organizației.
Toate detaliile despre responsabilitățile funcției, norma de implicare, tipul contratului le găsiți în Termenii de referință ai poziției.
Dosarul de Concurs:
Urmează să fie expediat prin e-mail la resurseumane@leaderin.md cu mențiunea „Specialist în PR și Comunicare” și include următoarele:
- Curriculum Vitae;
- O scrisoare de motivare în care se va descrie experiența (dacă aveți experiență de colaborare cu GAL-urile sau în domeniul dezvoltării locale vă rugăm să indicați detalii).
Data limita pentru depunerea dosarului: 7 februarie 2022.
Persoană de contact:
Diana Savciuc, specialist în PR și Comunicare | tel: 069 74 25 57 |diana.savciuc@leaderin.md
Doar persoanele selectate vor fi contactate.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment