Instruire gratuită pentru bibliotecarii interesați de educație media


instruire gratuită educație media

IREX Europa/ Equal Right and Independent Media (ERIM) are plăcerea să invite toți bibliotecarii din toate regiunile Republicii Moldova, inclusiv Transnistria la sesiunea de instruire „Promovarea Educației Mediatice prin intermediul bibliotecilor”.

Concursul este deschis tuturor celor care:

  • Doresc să-și îmbogățească cunoștințele despre mass media și să-și dezvolte abilitățile de gîndire critică, precum și să scrie pentru presă.
  • Doresc să-și dezvolte competențele de comunicare prin intermediul canalelor de social media.
  • Vor să învețe să identifice părtinirea, dezinformarea și manipularea în sfera mass media.
  • Își doresc să devină traineri în domeniul Educației Mediatice și au plăcerea să-și împărtășească cunoștințele cu membrii comunității, prietenii și colegii.

Programul prevede:

– Training pentru formatori timp de 3 zile în luna februarie, 2021 (partea I).

În timpul acestui training veţi învăţa:

  • Ce sunt ştirile și care sunt criteriile de calitate pentru difuzarea acestora.
  • Cum să faceți un interviu şi să scrieți un reportaj.
  • Să scrieți un articol pentru site-ul dvs. sau ziarul local.
  • Metode de coaching/training şi cum să vă pregătiți pentru a preda informația altor colegi sau beneficiari.

– Training pentru formatori timp de 3 zile în luna aprilie 2021 (partea 2).

În timpul trainingului dvs:

  • Veți deveni un bibliotecar cu competențe media, capabil să vă orientaţi în fluxul informaţional modern.
  • Veți răspunde eficient la provocările moderne de comunicare.
  • Veţi putea, după instruire, să consultați utilizatorii bibliotecii şi, la rândul dvs, să desfășurați instruiri de educație mediatică pentru toți doritorii.
  • Veți fi capabil să evaluați critic mass-media, sursele de informare și, de asemenea, să înţelegeți potenţialul de manipulare al mass-media.
  • Veți explora exemple și modele de materiale media, care vă vor ajuta să vă creați o impresie mai exactă asupra mass mediei din Republica Moldova.

Costuri pentru participare:

Toate costurile legate de participarea la traininguri (transport, cazare, mese) sunt acoperite integral de program.

După completarea fiecărui modul de instruire, toţi participanţii vor primi certificate. Toți participanții vor avea acees la manulalul digital de educație mediatică informațională și vor primi materiale de instruire, elaborate de proiect, pentru a fi utilizate în continuare la desfășurarea cursurilor de educație mediatică (fișe, teorie,birotică).

Bibliotecile care vor fi demonstrat interes sporit și vor fi fost active în cadrul programului, vor beneficia de suport, în bază de concurs, pentru activitati in cadrul Ungherelor Media (cu suportul financiar al IREX Europe/ERIM).

După instruirea pentru formatori, toţi participanţii îşi vor împărtăşi cunoştinţele şi aptitudinile prin discuții, traininguri şi alte activități cu cel puţin 30 de persoane.

Procedura de aplicare:

Cererile de participare completate şi CV-ul, vă rugăm să-l expediați prin poșta electronică la adresele de de e-mail: ssjogren@erim.ngo Sandra Sjogren și avrancean@erim.ngo Anastasia Vasiliev și  până la 24 ianuarie 2021.

Puteţi descărca formularul de cerere aici.

Pentru întrebări adiționale, o puteţi contacta pe Anastasia Vasiliev la numărul de telefon +37379021019 sau la poșta electronică avrancean@erim.ngo.

Toţi solicitanţii vor fi înștiințați despre decizia luată. Candidaţii selectaţi vor fi contactați suplimentar.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // TEKEDU angajează asistent de proiect
Next Job pentru tineri // Ziarul „Gazeta de Chișinău” angajează reporter
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

thirteen + twelve =