Job pentru tineri // CICO caută consultanți în managementul nonprofit


Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO) este o organizație neguvernamentală care activează din anul 2006 ca o resursă și un centru de dezvoltare pentru organizațiile societății civile (OSC) din Moldova. Pe parcursul anilor, CICO a contribuit la creșterea competențelor manageriale și de leadership ale OSC-urilor și la transformarea acestora în organizații durabile, de performanță și cu principii de bună guvernare. 

Consultanții CICO dezvoltă și livrează programe de instruire și consultanță pentru diferite categorii de personal (top manageri, manageri de nivel mediu, personal), evaluează nivelul de dezvoltare al OSC-urilor în baza unor instrumente recunoscute internațional, elaborează strategii de dezvoltare, evaluează proiecte și programe, dezvoltă studii și cercetări în domeniul OSC, elaborează documente interne de funcționare etc. 

În prezent, CICO este în căutarea Consultanților juniori în management non-profit care să ofere suport la realizarea contractelor de consultanță în anul 2022. Responsabilitățile de bază ale acestora vor fi:

  • Oferirea suportului necesar consultanților seniori în procesul de lucru cu beneficiarii; 
  • Participarea directă în procesul de elaborare a produselor pentru beneficiari;
  • Coordonarea contractelor de consultanță și raportarea către contractori; 
  • Realizarea cercetărilor de piață, analize sectoriale, analize juridice și alte activități de cercetare care sunt necesare pentru realizarea cu succes a  contractelor de consultanță; 
  • Realizarea altor activități tangențiale procesului de consultanță în managementul non-profit care ar putea să apară pe parcursul anului. 

Responsabilitățile specifice vor fi stabilite pentru fiecare proiect în parte și ținând cont de competențele specifice ale fiecărui consultant.  

Cerințele principale față de candidați: 

  • Experiență de cel puțin 2 ani în managementul unei organizații non-profit (ONG). Experiență anterioară în oferirea consultanței în managementul nonprofit va constitui un avantaj considerabil; 
  • Studii superioare în domeniul managementului, juridic, social sau alte domenii conexe; 
  • Abilități foarte bune de analiză și de scriere a documentelor;
  • Competențe avansate de lucru cu instrumentele Microsoft Office (Excel, Word, Power Point etc.);
  • Dorința de a dezvolta o carieră în domeniul managementului organizațional;  
  • Respectarea cu strictețe a termenelor limită, capacitate de auto-organizare și adeptul lucrului „bine-făcut”. 

Beneficiile oferite: 

  • Program de lucru flexibil (cu respectarea strictă a termenelor de execuție prestabilite); 
  • Remunerare atractivă, inclusiv bonusuri pentru performanțe;
  • Oportunități de învățare și utilizare a diferitor instrumente de management; 
  • Lucru într-o echipă tânără și profesionistă. 

Dosarul de aplicare va conține următoarele documente:

  1. CV actualizat;
  2. Scrisoare de Intenție. 

Dosarul de aplicare va fi completat în limba română şi expediat prin e-mail la adresa n.loghin@management.md cu indicarea următorului text în subiectul emailului: Consultant/ă în managementul nonprofit”.  

Data limită pentru depunerea dosarelor: 14 ianuarie 2022.

Persoana de contact: Nicolai Loghin. 

Vor fi contactate doar persoanele pre-selectate.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 5 poezii din filme care te vor inspira
Next Gala Tânărului jurnalist comunitar a reunit peste 100 de tineri
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply