Interviu cu Iraida Bobescu, actriță la teatrul „Luceafărul”


interviu actrita de teatru

Pandemia a afectat grav toate domeniile, dar în special cultura. Starea de urgență instituită în primăvara anului trecut a restricționat drastic nu doar activitatea economică și socială, dar și cea artistică. Pentru instituțiile de cultură, pandemia a fost și încă mai rămâne a fi un examen de supraviețuire, despre care nimeni nu știe cât va dura. Actrița teatrului „Luceafărul” a oferit un interviu pentru Youth.md despre viața unui om de teatru în carantină.

1) Cum a lovit pandemia instituțiile de cultură?

Pandemia a lovit foarte dur în instituțiile de cultură, ele fiind închise. Am ajuns să facem haz de necaz, că vezi Doamne, acest virus Covid-19 este unul foarte cult și rafinat de vreme ce creează focare de infecție doar prin teatre, săli de cinema, biblioteci și nu are impact prin transportul public, cafenele și altele. Ne simțim nedreptățiți în sensul acesta.

 2) Care sunt măsurile luate de teatre în aceste condiții?

Măsurile luate de teatre sunt cele impuse de Ministerul Culturii. Iar noi, actorii, suntem conștiincioși și le respectăm pe toate. Ne bucurăm că ni s-a permis să repetăm. Deci putem veni la teatru ca să pregătim spectacole pentru vremuri mai bune.

3) Cum se simte un actor fără scenă?

Un actor fără scenă se simte ca o pasăre fără cuib, foarte rău și inutil. Și mai simte un dor imens de spectator. Riscă să-și piardă din forma și abilitățile pe care le-a obținut practicând meseria. Pentru a nu se întâmpla aceasta fiecare dintre noi lucrează asupra sa: face sport, exerciții de dicție, de respirație, își mai repetă rolurile din spectacole. Un actor când iese în fața spectatorilor trebuie să fie în cea mai bună formă și noi toți suntem conștienți de aceasta. De aceea muncim în speranța că vom reveni la vremurile bune.

4) Care este cea mai bună lecție pe care ați învățat-o ca actriță pe timp de pandemie?

Cea mai dură lecție pe care am avut-o ca actriță este că, totuși, cultura în bucățica noastră de țară, deține locul Cenușăresei. Este ingrată, în special pentru demnitarii de stat. Iar ziua când ea va ajunge în straie frumoase la mult-râvnitul bal este foarte departe… Eu, totuși, sper la acea zi.

5) Când credeți că teatrele vor reveni la regim normal?

Am vrea cât de curând să revenim la un regim normal. Noi suntem gata! Sperăm cu toții ca măcar în stagiunea viitoare să jucăm fără teama de a fi închiși.

6) Ce proiecte pregătește Teatrul „Luceafărul” pentru publicul iubitor de teatru?

Teatrul „Luceafărul” pregătește câteva proiecte pentru dragii noștri spectatori. Pot să vă spun că lucrăm acum la o comedie foarte savuroasă. Cred că după atâta tristețe, o comedie este imperios necesară, să ne mai destindem, să mai uităm de durere și greu. Urmăriți-ne și nu ratați premierele la teatrul „Luceafărul”!

Dacă ți-a plăcut acest interviu, nu uita să ne urmărești pe rețelele de socializare Instagram, Facebook și Telegram!

Reporter Youth.md: Berestean Valeria

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Eşti absolvent de liceu sau colegiu? ASEM organizează Săptămâna Ușilor Deschise
Next Job // CCI a RM angajează specialist relaţii internaţionale
Cristina Vasciuc
About the author

Cristina Vasciuc

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × 4 =