Înscrie-te la programul guvernamental DOR și împărtășește-ți identitatea culturală cu ceilalți

dor, diaspora, origini dreveniri, concurs, tabara, oportunitate, tineri

Biroul Relații cu Diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat lansează înscrierea la Programul guvernamental DOR Diasporă*Origini*Reveniri, ediția a VII-a, destinat atât copiilor din diasporă, cât și celor din Republica Moldova, care se va desfășura în perioada 19-28 august 2019.

Reieșind din faptul că tot mai mulți copii din diasporă doresc să participe la acest program, ediția curentă va întruni 120 de copiii și tineri, 20 de locuri fiind alocate suplimentar spre deosebire de edițiile anterioare.

Participanții se pot înregistra în perioada 18 martie – 18 mai 2019, accesând următorul link.

Locurile vor fi completate pe măsura înregistrării, conform principiului „primul venit, primul servit”. Ca și în anul precedent, prioritate vor avea persoanele care nu au mai participat până acum la programul DOR.

Pentru a fi eligibili de a participa la DOR 2019, candidații din diasporă trebuie să întrunească următoarele condiții: să aibă vârsta cuprinsă între 12-17 ani și să poată comunica în limba română. Copiii din diaspora Republicii Moldova, care au participat anul trecut la Concursul „Moldova sunt EU”, organizat de către BRD, sunt selectați automat pentru participare la program.

Spre deosebire de copiii și tinerii din diasporă, cei din Republica Moldova vor fi selectați în bază de concurs. Prioritate vor avea copiii care au anumite merite la studii, olimpicii, laureații competițiilor sportive, culturale etc. De asemenea, se cere ca copiii și tinerii din Moldova să aibă vârsta cuprinsă între 12-17 ani, să vorbească limba română fluent, să posede creativitate, deschidere și artistism.

Programul DOR Diasporă*Origini*Reveniri se desfășoară anual, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova și are obiectivul de a sensibiliza exponenții generației a doua de migranți cu privire la identitatea lor culturală, precum și de a crea legături emoționale cu țara de origine. Participarea la programul DOR este gratuită, toate cheltuielile fiind asigurate din bugetul de stat. Beneficiarii acoperă doar cheltuielile de călătorie spre/din Republica Moldova.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous „Conectează-te” cu oameni și cu natura la o acțiune de salubrizare. Plantează fapte bune!
Next Fii martorul Bătăliei Secolului. Vezi cine e mai tare Magia sau Știința în cadrul celui mai așteptat eveniment
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply