Începutul unui nou an școlar pe timp de pandemie – motiv de a ne izola cât mai mult sau de a duce un stil de viață mai eficace ?


Această pandemie de Covid-19 a dat cu siguranță lumea peste cap, făcând-o să adopte un nou stil de viață și să se conformeze situației în care s-a pomenit.

Pe măsură ce timpul trece, lucrurile evoluează și, indiferent de politicile de protejare a oamenilor în perioada pandemică care se schimbă de la o zi la alta, activitățile zilnice necesită a fi continuate, cum este și învățământul.

Datorită aflării fiecăruia într-o situație defavorizată și nesigură, întrebarea „Ar trebui să ne izolăm cât mai mult sau să ducem un stil de viață mai eficace?” este cea care macină gândurile majorității elevilor.

 Mai jos sunt câteva ocupații pe care le poți adopta în rutina ta zilnică, respectând regulile de igienă pentru a fi cât mai productiv chiar și în regim online.

Organizează-ți ziua

Este important să îți structurezi ziua, dacă vrei să reușești tot ce ți-ai pus în plan, ba chiar să faci ceea ce îți aduce satisfacție. Pentru asta este necesar să ai un plan al zilei, ceea ce înseamnă să îți împarți activitățile pe ore, să supraevaluezi cât îți vor lua și să le acorzi timp specific.

Câteva lucruri simple care te pot ajuta să te ții de acest obicei sunt aplicațiile de gestionare a timpului care să te țină departe de rețelele de socializare sau agendele de însemnări unde să îți notezi cu exactitate tot ce ai de făcut. Când știi că lucrurile pe care le ai de realizat sunt pe drumul cel bun, poți include alte activități în rutină.

Setează-ți obiective

Munca asiduă în direcția unui obiectiv îți va aduce doar împlinire odată ce ai izbutit să îl îndeplinești. Mai mult decât atât, setarea acestuia te va motiva să vrei din ce în ce mai mult să îți transformi viziunea în realitate și să tinzi spre lucruri mărețe, iar știind exact ce vrei să realizezi, vei înțelege cu precizie unde să îți concentrezi eforturile.

Poți începe chiar de acum să îți stabilești obiective în toate domeniile de activitate în care vrei să înaintezi, iar ce ține de școală, îți poți seta notele cu care ai dori să finalizezi anul de studii, pentru ca ulterior să te poți mândri de rezultat.

Stabilește – ți o listă de resurse informaționale

Este important să preiei informațiile din surse sigure și veridice. Așadar, este necesar să iei în considerație resursele informaționale din care te documentezi pentru a putea ști de unde să obții ajutor atunci când ai nevoie.

Fie că îți iei informația de pe bloguri, din cărți sau articole, opinii ale experților sau enciclopedii, este important să știi cum să îți filtrezi informația, de aceea întocmirea unei liste de resurse este prielnică.

Alătură-te unor echipe sau cluburi 

Începutul unui an școlar este timpul perfect pentru a lăsa în urmă toate gândurile și evenimentele rele și pentru a o lua de la capăt în noi forțe. Așadar, te poți alătura diverselor echipe sau cluburi de voluntariat sau sport. 

Nu doar că îți te vei dezvolta din multe puncte de vedere, ci îți și vei face o mulțime de prieteni noi cu care vei colabora spre realizarea unui lucru comun.

Nu ezita să ceri ajutor

Nu este o noutate că toți elevii trec prin situații copleșitoare, fiind stresați cu realizarea sarcinilor date de profesori și cu activitățile zilnice pe care trebuie să le realizeze. De aceea este important să găsești un umăr de sprijin, fie că e vorba de părinți sau de prieteni. La sigur că vor fi disponibili pentru a-ți oferi sfaturi și pentru a te încuraja să continui.

Youth.md te încurajează să încadrezi rând pe rând aceste activități în rutina ta zilnică, iar dacă dorești să citești mai multe articole interesante, accesează site-ul oficial Youth.md și paginile noastre de FacebookInstagram și canalul de Telegram, pentru a fi la curent cu toate informațiile noi!

Reporter: Geru Nicoleta

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Curs gratuit de formare în domeniul antreprenoriatului social
Next CJI oferă granturi pentru campanii împotriva dezinformării în media în valoare de 5000$ fiecare
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply