În mai multe localități ale Moldovei au fost marcate primele trasee turistice


Localitățile Moldovei ascund în spatele lor istorii și priveliști de nedescris. Ceea ce pentru noi este ACASĂ, pentru alții este o experiență nouă, într-un mediu și între un popor ospitalier, care știe să-și întâmpine oaspeții ca la carte.

Descriere

După cum am vorbit anterior, proiectul susținut de către Ministerul Educației și Cercetării, PNUD-Elveția Migrație și Dezvoltare Locală –“Școala tânărului voluntar pentru dezvoltarea destinațiilor turistice”, în parteneriat cu primăriile și asociațiile de băștinași din Cărpineni, Geamăna, Selemet, Sipoteni și Bahmut și-a propus instruirea și creșterea unei noi generații de tineri care pot să împartă produsul marca #ACASĂ cu cei ce vor alege să descopere potențialul turistic din Republica Moldova în următoarea perioadă. Astfel, după mai multe ședințe teoretice în regim online și o ședință de studiu în localitatea Sipoteni, tinerii s-au întors în localitățile de baștină având cu sine cunoștințe temeinice și cel mai important dornici de a dezvolta turismul la ei în localitate.

Selemet

După mai multe zile de dezbateri privind obiectivele turistice ce trebuie incluse în traseul turistic a urmat o muncă dificilă, dar optimistă în teren, astfel prima localitate care a acceptat provocarea marcării traseului turistic, fiind Selemet în data de 12 iulie.

Președinta AdB Junior Selemet Maria-Mădălina Jaloba s-a împărtășit cu gândurile și emoțiile din culisele unei zile fierbinți, dar productive. ,,Implementarea unui traseu turistic în localitățile rurale din Republica Moldova, este un nou pas important spre dezvoltarea economică a acestora și a țării noastre. Din moment ce avem atât de multe locuri extraordinare la noi aici ACASĂ, culturale, naturale, istorice, ce ne reprezintă tradiția, neamul și frumusețea pământului nostru, ar fi păcat ca acestea să nu fie incluse în patrimoniul național al țării noastre. Și de fapt, Moldova e atât de minunată, și are atâtea de arătat atât turiștilor internaționali cât și alor noștri, cât de frumos de fapt, e ACASĂ, aici unde s-au început toate începuturile unui neam cu tradiții.

Bahmut

Caravana marcării traseelor turistice a urmat ulterior în data de 14 iulie la Bahmut, unde tinerii în aceiași ordine de idei și-au organizat forțele și au purces la treabă. Picireanu Anastasia, membră junior în Bahmut spune că,, În timpul trasării traseelor am avut plăcere să-mi descopăr localitatea prin prisma unui turist, care în scurt timp ne va vizita și va parcurge acest minunat traseu indentificat.Sunt foarte fericită că particip la această școală care este altfel decât ceva standardizat. Am descoperit și am însușit competențe turistice de la experții care-și cunosc munca și cel mai important știu ce și cum să valorifice.”

Geamăna, Cărpineni

Următoarea pe lista localităților cu potențial turistic a fost Geamăna care și-a marcat traseul în data de 20 iulie, urmată fiind de Cărpineni în data de 21 iulie. Valentina Șelaru, voluntară în cadrul Asociației de Băștinași din Cărpineni spune că ,,Este o idee foarte bună pentru a promova satele Modovei noastre! O inițiativă frumoasă, ce merită susținută și încurajată! Datorită acestui proiect ne cunoaștem locurile noastre turistice din localitate! Salut inițiativa și susțin această posibilitate de promovare a localităților noastre.”

Sipoteni

A încheiat caravana traseelor turistice localitatea Sipoteni în data de 23 iulie. ,,Deci,a fost o activitate mult așteptată pentru mine , deoarece ador mersul pe jos și pot vedea locurile deosebite din localitate mea si alte localități. Experiența de lucru în echipa este una dintre cele mai valoroase pentru mine”, accentuează Mihai Bragoi membru junior în cadrul AO,, Baștina Sipoteni”. Victor Goanța, la fel membru junior în localitatea Sipoteni adaugă că ,,Am avut o experiența foarte plăcută, au fost momente dificile, dar foarte interesante care nu se vor șterge ușor din memorie. Împreuna cu colegii din Adb Junior am trecut peste tot.”

Veaceslav Guțuțui, expert în turism

,,Marcarea traseelor turistice este o activitate absolut necesară pentru a promova turismul în localitățile rurale și zonele naturale. Traseele marcate contribuie la informarea turiștilor pe de o parte, iar pe de altă parte permit de a scoate în evidență atracțiile și obiectivele turistice de importanță majoră ale localităților. Pentru a avea un traseu turistic atractiv și funcțional, noi, reprezentanții proiectului PNUD Migrație și Dezvoltare Locală lucrăm la consolidarea parteneriatului dintre autoritățile publice locale din 5 localități rurale: Cărpineni, Geamăna, Selemet, Sipoteni, Bahmut cu asociațiile băștinașilor, antreprenorii din turism, reprezentanții ocolurilor silvice de la Agenția Moldsilva, ANTRIM pentru identificarea și marcarea traseelor turistice respective. Îndemnăm și toate localitățile din Republica Moldova să înceapă astfel de activități. Avem ce arata turiștilor, e nevoie doar de dorință și implicare din partea autorităților publice locale și a persoanelor interesate de turism, istorie și natură.”

Elena Bălățel, expert ANTRIM

,,Tinerii din localitățile: Sipoteni, Selemet, Bahmut, Carpineni si Geamana au fost activi și și-au demonstrat interesul pentru descoperirea plaiului natal. O parte din ei au vizitat pentru prima data obiectivele turistice de la ei din localitate și s-au bucurat de frumusețea sălbatică, lanuri de flori, păduri și multe altele. Marcarea traseelor sunt un început, în primul rând pentru localnici, pentru ca ei sunt ambasadorii turismului local, un suflu pentru dezvoltarea Republicii Moldova, pe un nou plan și anume, cel turistic.

Pe traseele marcate de tineri, turiştii locali și cei străini vor gasi mult mai ușor Obiectivele Turistice prin urmare vor avea mai mult timp să se bucure de ele. Va recomandam si voua sa încercați traseele. Tot ce va trebuie este: încălțăminte comodă, apa, niște gustări și bună dispoziție. În fiecare localitate se poate de ajuns și cu transportul public. O dată ajunși la destinație puteți parcurge traseul pe jos sau cu bicicleta împreună cu tinerii din localitate ce au trecut instruirea pentru a deveni viitori ghizi.”

Urmează promovarea acestor trasee la nivel național! ACASĂ putem dezvolta turismul!

A realizat: Colța Teoctista

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Curs de instruire pentru lucrătorii de tineret „Joyful Leadership”, Zagreb, Croația, 3-13 noiembrie 2022
Next Descoperă 15 dintre cele mai vândute cărți din 2022
Colța Teoctista
About the author

Colța Teoctista

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + fourteen =