Impactul pandemiei pentru antreprenoriatul local și din întreaga lume


impactul pandemiei asupra antreprenoriatului

Restricțiile instalate în toată lumea în scopul combaterii răspândirii infecției Covid-19 s-au reflectat asupra tuturor sferelor de activitate: sociale, economice, de sănătate, telecomunicații, divertisment și turism. Multe companii  și instituții de diferit calibru și domeniu au fost nevoite să aleagă între a-și înceta activitatea sau a-și reorienta forțele și modul de abordare al producției și vânzărilor. 

Urmărește articolul de mai jos pentru a afla ce impact a avut pandemia de Covid-19 în care cu toții ne-am pomenit.

Antreprenorii din turism

Impactul pandemiei este cel mai evident la nivelul afacerilor internaționale, din cauza restricțiilor privind călătoriile și mobilitatea forței de muncă. Afacerile din domeniul turismului implică în mod normal participarea nemijlocită a consumatorului. Companiile mici, ce se bucură de popularitate și eficiență mai mult în anumite perioade ale anului precum cea estivală. Iar în celelalte perioade practic nu au nici un venit, au fost lovite grav. În mare parte acest lucru se datorează faptului că serviciile din turism nu pot fi livrate la domiciliu. 

Pe de altă parte, la nivel de stat sau regiune; în perioadele de micșorare a numărului de cazuri,  dar și respectarea normelor de prevenire a infecției, au fost stimulate activitățile de turism intern. Deși această mișcare nu suplinește complet pierderile economice; cel puțin ea constituie un mod de supraviețuire. Societatea urbană începe să valorifice aceste escapade, asociindu-le cu valorile libertăților umane.

Industria ospitalitatii  și sfera serviciilor

Industria ospitalității (HoReCa) este o categorie largă de domenii din industria serviciilor; care include cazare, servicii de mâncare și băuturi, planificare de evenimente, parcuri tematice și transport. La fel ca și industria turismului, de care este, de altfel, legat, acest domeniu de afaceri are nevoie de client; de o mulțime de prestatori cu prezență fizică. 

Unele afaceri, preponderent cele de catering și prepararea produselor alimentare au reușit să reducă efectele prin amplificarea ofertelor și serviciilor de livrare. Dacă în străinătate, multe platforme online de vânzări de mărfuri sunt bine ajustate și promovate; în Moldova totul este dificil în acest sens. De asemenea, mulți s-au confruntat cu insuficiență de servicii de curierat. 

În afacerile ce țin de sfera evenimentelor, mulți dintre micii antreprenori au început a se reprofila, combinând mai multe tipuri de activități.  Evenimentele cu prezență fizică s-au redus la mici proporții, care să respectele limitele de populație legală. Au început a se organiza evenimente mondene; training-uri, întâlniri online care să mimeze amploarea celor cu prezență fizică. Privite din altă perspectivă, posibilitatea de participare online a crescut accesibilitatea publicului larg la evenimentele care au loc la celălalt capăt al lumii. Vânzarea locurilor la acest gen de întâlniri au adus un venit compensator nu doar planificatorilor de evenimente, ci și companiilor de IT; prestatorilor de servicii de învățare și specialiștilor în anumite domenii. 

Sfera serviciilor cuprinde și  saloanele de înfrumusețare, centrele de fitness, transportul, agențiile, educația, serviciile creative. În Moldova acestea fac parte din cele mai afectate ramuri ale economiei. În unele perioade, anumite afaceri au avut venit zero. În acest condiții, multe din ele s-au desființat, au recurs la credite sau au redus numărul angajaților. 

Sfera de producție

În acest domeniu, în toată lumea, situația oscilează în funcție de produsul finit. Unele afaceri au avut un mare succes datorită cererii mari, este vorba de uzinele de producere și asamblare a utilajului medical; despre fabricile de echipament medical de protecție. În primele luni ale instaurării epidemiei cererea pe piață a crescut depășind de câteva ori oferta. Guvernele și sistemele de sănătate au alocat bani suplimentari pentru asigurarea cu aparate și consumabile. Acest lucru se explică, de asemenea, prin lockdown-ul  de la începutul anului 2020, din China, un mare producător de consumabile, care temporar a sistat multe din sferele de producere.

Analizând situația creată și cererea înaltă, producătorii de textile și-au orientat o parte sau întreaga activitate spre achiziționarea materiei prime și fabricarea echipamentelor de protecție, a măștilor, ochelarilor, vizierelor. 

Panica eventualei carantine totale de la începutul pandemiei s-a răspândit și asupra industriei alimentare și ușoare. Populația în masă procura obiecte de primă necesitate, cereale și alimente cu un termen mai mare de valabilitate. Cu toate acestea, în ciuda acestei cereri fără precedent, lanțul de aprovizionare cu alimente a rămas puternic. Mulți actori ai lanțului de aprovizionare, inclusiv fermieri, producători, distribuitori și comercianți cu amănuntul; au muncit din greu pentru a reînnoi rafturile. Unele companii alimentare se confruntă cu diverse provocări din cauza scăderii veniturilor; în timp ce altele lucrează din greu pentru a satisface cererea tot mai mare a comercianților cu amănuntul. O preocupare majoră împărtășită de toate companiile alimentare este păstrarea sănătății angajaților și asigurarea unei forțe de muncă suficiente.

Industriile producțiilor neesențiale nu s-au bucurat de un așa succes, în multe alte sfere, vânzările au scăzut enorm. Spre exemplu în Republica Moldova „a fost o perioadă în care majoritatea companiilor și-au redus procesul de producție până la 25% din capacitățile de care dispun; pentru că producătorii  și-au redus vânzările de automobile cu 70%”. (Marin Ciobanu, Administratorul Zonei Economice Libere Bălți)

Acestea sunt câteva din domeniile de antreprenoriat afectate de situația globală. Un lucru cert este că o analiză complexă nu încape într-un singur articol, deoarece absolut nici un sector de activitate nu a rămas neatins de criza socio-economică. Pentru a rămâne în continuare pe piață, este necesar pentru companii de a dezvolta strategii noi, de a importa ideii de succes, cât mai accesibile pentru publicul larg.

Nu ezita să ne urmăresti și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram!

Reporter Youth.md: Tiron Mihaela

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous How to Apply for Fulbright and Humphrey Programs?
Next 5 sfaturi pentru îngrijirea corectă a plantelor de interior
Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − thirteen =