Hackathon – datele vorbesc despre TINEri


La data de 20 octombrie, ziua mondială a statisticii, s-a dat start Hackathonului. Organizatorii evenimentului au reușit să creeze o atmosferă prietenoasă, ce a dezghețat tinerii participanți să ne prezinte ideile sale inovative pentru viitoarele proiecte, menite să abolească mai multe din problemele centrale ale societății noastre: migrația tinerilor, acordarea resurselor financiare pentru dezvoltarea tinerilor din republică, căutarea oportunităților de job, etc.

Aici, echipele au petrecut o zi și o noapte pentru a lucra la dezvoltarea ideilor, fiind monitorizați, informați și instruiți de mentori, care la rândul lor sunt specialiști în domeniul statisticii, IT, politică publică, tineret și advocacy. Mai mult de atât, Hackatonul este rampa de lansare a proiectelor echipelor participante în viața socială a comunității. De aceea, cele mai bune 3 proiecte vor fi implementate, iar echipelor li se vor acorda certificate în valoare de la 3000 lei până la 8000 lei la unul din magazinele de tehnologii digitale ale capitalei.

O participantă afirmă că: “Cel mai important e să găsești o corelație între fenomen și cauze, și în timpul ăsta să găsești o soluție.” În cazul lor, tinerii au soluția pentru a demonstra că datele statistice în sine ascund un mod mai ușor și atractiv de a înțelege situația curentă a vieții. Sunt cu adevărat motivați să devină schimbarea pe care o așteptăm. Și-au concentrat tot potențialul, inteligența și creativitatea aici, la Generator Hub, gazda evenimentului, ca să creeze aplicații interactive, web site-uri informative, și să mobilizeze populația să perceapă adevărul.

Dar să nu uităm că un rol deosebit de important le revine mentorilor și organizatorilor. Coordonatorul direcției drepturilor tinerilor și incluziunea socială din cadrul CNTM, Daniel Cojocari ne demonstrează că tinerii sunt punctul de început al oricărei reforme: ,,Noi când facem proiecte, de obicei, la CNTM, tot timpul zicem “că tinerii au nevoie de acestea”. Dar nimeni nu știe defapt ce le trebuie tinerilor. Ar trebui să le arătăm fenomene, ceva care e aproape de ei  și care le prezintă realitatea lumii, să le arate la ce ar trebui să mai lucreze statul și chiar noi.’’

Hackatonul va fi schimbarea noastră – a tinerilor! Vom face magie cu aceste simple date statistice.

Echipa youth.md ține pumnii pentru toți participanții și le urează baftă. Suntem siguri că vom rămâne uimiți din nou, și vom face un alt pas decisiv spre schimbare.

Autor: Stratan Maria-Regina

Fotograf: Ian Lungu

Previous ASEM te invită să susții noii studenți și să te distrezi la cel mai tare bal al bobocilor
Next Vezi cum a fost Hackathon: datele vorbesc despre tineri, cel mai inovativ eveniment

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *