GIFT SOME ART THIS WINTER: Expoziție de pictură și grafică a pictorilor Mihail BRUNEA, Iurii PALCOV, Anna PRONINA, Olesea ȘIBAEVA, Maria SCLEARENCO.
Biblioteca Națională a Republicii Moldova și jurnalul online independent Wind.md vă invită la expoziția de pictură și grafică #made by Moldovan artists în cadrul proiectului „Gift some Art this Winter” orientat spre susținerea artei în țară.
Este primul proiect în Moldova realizat într-un format modern de jurnalul online independent Wind.md.
Timp de două luni echipa Wind a scris despre artiștii plastici autohtoni și a organizat o serie de vânzări online a lucrărilor realizate de pictorii Mihail Brunea, Iurii Palcov, Olesea Șibaeva, Anna Pronina și Maria Sclearenco.
Ediția de iarnă a proiectului se încheie cu expoziția lucrărilor la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
Veți avea posibilitatea să admirați operele celor cinci pictori locali, participanți la ediția de iarnă a proiectului Wind de sprijinire a artei în Moldova ”Gift some Art this Winter”.
Vernisajul expoziției va avea loc la 20 ianuarie 2022, ora 15:00, Sala de conferințe „Alexe Rău”, blocul central, (str. 31 August 1989, nr. 78 „A”), Biblioteca Națională a Republicii Moldova.
Atenție: din cauza pandemiei COVID-19 și a formatului evenimentului accesul la vernisaj va fi doar pe bază de invitație.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 21 ianuarie – 20 februarie 2022.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment