Oportunitate pentru studenți: Fundația Konrad Adenauer lansează programul de burse Sur-Place


burse konrad adenauer

Biroul din Republica Moldova al Fundației Konrad Adenauer anunță deschiderea concursului pentru programul de burse Sur-Place 2020-2021.

Programul de burse Sur-Place își propune să susțină tinerii talentaţi, care sunt preocupaţi de viaţa politică şi sunt activi în comunitate, oferindu-le şansa să se concentreze pe studii şi să-și dezvolte angajamentul socio-politic. 

Bursa Sur-Place se adresează tinerilor studenţi (ciclul de licenţă) care îndeplinesc următoarele criterii: 

  • Sunt studenți ai unei universități din Republica Moldova, ciclul de licenţă (cu excepția studenților ultimului an de studiu!)
  • Se implică activ în viaţa socială şi/sau politică; 
  • Au rezultate academice înalte;
  • Sunt receptivi la valorile împărtășite de Fundație; 
  • Au ca scop profesional angajarea în domeniul public sau activităţi ale vieţii publice (media, partide, asociaţii, universităţi, ong-uri, etc.); 
  • Cunosc cel puţin o limbă străină, cunoașterea limbii germane reprezintă un avantaj; 
  • Sunt dispuşi să participe la instruirile şi evenimentele organizate de Fundație. 

Bursa se acordă pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire în funcţie de rezultate. Pe lângă componenta financiară, programul include o serie de instruiri şi evenimente pentru bursierii selectați. 

Înscriere și selecție:

Candidaţii vor fi evaluaţi în două etape: prima etapă – în baza dosarului, iar candidaţii aprobați la prima etapă vor fi invitaţi la interviu.

Notă: Doar persoanele selectate pentru etapa a doua vor fi contactate în scris, prin e-mail. 

Dosarul complet urmează a fi transmis în format electronic prin intermediul formularului de înregistrare până cel târziu pe 17 august 2020.

Dosarul va conține, obligatoriu:

  1. CV cu poză, în limba engleză sau germană;
  2. Copia scanată a unui act care confirmă statutul de student înmatriculat la una din universitățile din Republica Moldova, ciclul licență;
  3. Scrisoare de motivaţie în limba engleză sau germană (max. 1-2 pag.); 
  4. Copia scanată a diplomei de bacalaureat inclusiv anexa cu note; 
  5. Copia scanată a unui act care demonstrează reușita academică universitară (excepție studenții anului I de studii);
  6. Recomandare din partea unui profesor al cărui curs a fost absolvit; 
  7. Recomandare din partea unei persoane/organizaţii care poate atesta angajamentul civic, politic etc.

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Previous Student în Diasporă // Impresii și concluzii despre studenția în Germania de la Cătălina Albu
Next Viorica Zaharia: Echipele participante la hackathonul Puterea a cincea au un teren vast de creaţie
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *