Fii coordonator local în cadrul campaniei „IEȘI la VOT!”

cnița, Dondușeni, Drochia, Florești, Leova, Basarabeasca, Taraclia, coordonator local, promo-lex

În cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate și în contextul Alegerilor Locale Generale din 20 octombrie 2019, Asociația Promo-LEX va implementa Campania „IEȘI la VOT!”. Scopul acesteia este de a contribui la sporirea nivelului de participare a cetățenilor Republicii Moldova la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, prin acțiuni de mobilizare apolitică a alegătorilor.

Astfel, Promo-LEX selectează și contractează 7 Coordonatori Locali de Campanie care vor desfășura Campania “IEȘI la VOT”Aceștia vor fi antrenați în activități de informare și de distribuție a materialelor de campanie.
Coordonatorii Locali de Campanie, contractați în baza acestui concurs, vor desfășura activități de campanie în 7 raioane: Ocnița, Dondușeni, Drochia, Florești, Leova, Basarabeasca, Taraclia.

În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai organizațiilor societății civile sau persoane active la nivel local, interesate de promovarea activismului și participării civice în general, mobilizarea apolitică a alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova.

Termen de contractare

  • Coordonatorul Local de Campanie va semna un Contract de Prestări Servicii pentru perioada 1 septembrie – 15 noiembrie 2019.
  • Gradul de implicare în proiect – 10 zile de activitate, 1-2 zile sesiunea de instruire și 1 zi sesiunea de evaluare (în total cca. 13 zile).
  • Program de lucru: activitățile de campanie și cele de instruire se vor desfășura cu precădere în zile de odihnă. Coordonatorii Locali de Campanie vor avea posibilitatea să-și planifice activitățile de sine stătător, în coordonare cu managerul de granturi al Asociației Promo-LEX. Astfel, persoanele interesate pot îmbina locul de muncă de bază cu funcția de Coordonator Local de Campanie.

Atribuții Coordonatori Locali de Campanie

  • selectarea și coordonarea a 4-8 voluntari, în vederea realizării activităților de Campanie;
  • participarea la sesiunile de instruire și evaluare a activităților de campanie (Promo-LEX va acoperi toate cheltuielile aferente participării în cadrul sesiunilor);
  • distribuirea materialelor de campanie (Coordonatorii Locali de Campanie împreună cu voluntarii vor propune managerului de granturi al Asociației Promo-LEX, orarul preliminar pentru organizarea activităților de campanie, înainte de ziua alegerilor) în 2 localități din raionul de care sunt responsabili.
  • vor documenta activitatea de informare și vor elabora un raport de activitate.

Cerințe față de candidați

  • experiență de lucru, voluntariat sau colaborare cu organizațiile neguvernamentale (avantaj);
  • experiență în desfășurarea campaniilor de informare/proiectelor de educație civică și electorală (avantaj);
  • abilități de utilizare a internetului și a calculatorului;
  • abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
  • abilitatea de a lucra în echipă;
  • abilități organizatorice;
  • neafiliere și non-partizanat politic (condiție obligatorie);
  • domicilierea în raza raionului pentru care a aplicat.

Pentru realizarea activităților de campanie, Coordonatorii Locali de Campanie vor beneficia de instruire, precum și de asistență logistică din partea Asociației Promo-LEX.

Candidații vor completa formularul de participare în regim online. Formularul poate fi accesat aici https://forms.gle/rJaSnBHZ8X7gHyzF9 Data-limită pentru completarea și transmiterea formularului: 11.08.2019, ora locală 18:00.

Pentru informații suplimentare: 
Irina Corobcenco, Manager Programe Educaționale
Asociația Promo-LEX
GSM: 069388065
e-mail: irina.corobcenco@promolex.md
www.promolex.md

Previous Petrece o zi plină de productivitate și distracție la Ziua Internaţională a Tineretului 2019
Next #Tineri de la care ai ce învăța: Cozma Vasile, despre experiența sa de voluntar la Milano

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *