Expoziție „Magia luminilor de altă dată” la Muzeul Național de Istorie


Muzeul Național de Istorie al Moldovei invită la expoziția temporară „Magia luminilor de altă dată”. Vizitatorii sunt așteptați la această expoziție în perioada 18 mai 2022 – 31 ianuarie 2023.

Expoziția temporară „Magia luminilor de altă dată” este rezultatul cercetării și valorificării științifice a colecției de corpuri de iluminat din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Această expoziție prezintă multitudinea de forme și tipuri, ce oglindesc evoluția și rolul iluminatului artificial în viața cotidiană și spirituală. Reunește peste cincizeci de piese autentice cu valoare științifică, istorică, memorială și estetică.

Fondul de bază al expoziției, rezultă din transferuri, achiziții și donații, încadrate cronologic secolele V-IV a.Ch. – anii 90 ai sec. al XX-lea.

Sunt piese autentice, o bună parte din ele au fost restaurate și conservate. Demersul expozițional ne transferă în trecutul acestei ,,minuni”, răsfoind file din istoria evoluției iluminatului artificial interior și exterior prin expunerea unei varietăți de surse de lumină: focul din vatră, torța, opaițul, realizate în ceramică și metal.

Urmează sfeșnicele, unde, reieșind din funcționalitate și simbolism, au servit și servesc și ca suport de iluminare, fiind întrebuințate în mediul ecleziastic și cel laic. Lumânarea, la început confecționată din grăsime animală cu firul din stuf, apoi din ceară de albini și firul din bumbac sau cânepă, distinsă prin comoditate și fiind simplu și economic de fabricat în comparație cu alte dispozitive, ea a contribuit la crearea unei întregi familii de diverse lămpi.

Remarcabile sunt piesele care, pe lângă valoarea istorică, științifică și artistică, au și valoare memorială. În acest context menționăm:

  • sfeșnicul din argint ce a aparținut familiei scriitorului basarabean Constantin Stamati;
  • lampa de tavan cu petrol de la conacul lui Vasile Stroescu, personalitate notorie, om politic și mecenat, din s. Brânzeni, r. Edineț;
  • lampa de masă electrică a academicianului Nicolae Dimo;
  • veioza regizorului de film Valeriu Gagiu;
  • lampa de masă a dirijorului B. Miliutin.

Discursul expozițional este întregit de imagini fotografice tematice și reconstituiri de mini-interioare cu iluminare artificială și iluminat public.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Ziua ușilor deschise la atelierul EduJoc, s.Floreni, Anenii Noi
Next Health Tech Forum, Moldova, 15 iunie 2022
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 + 19 =