Chișinăul va găzdui pentru a treia oară Expoziția Internațional World Press Photo, ediția 2019, cea mai importantă competiție fotografică la nivel mondial. Evenimentul este organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) cu suportul Regatului Țărilor de Jos.
Expoziția, care reunește cele mai bune 140 de fotografii realizate în anul 2018, va fi lansată pe 21 noiembrie, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei. La inaugurarea acesteia vor participa ambasadori străini acreditați la Chișinău, parteneri ai CJI, jurnaliști.
Concursul anual de fotografie premiază fotografi din întreaga lume pentru cele mai bune imagini care au contribuit la dezvoltarea jurnalismului vizual în ultimul an. În competiție participă fotografi profesioniști, fotoreporteri și fotografi documentariști.
Publicul larg este invitat să descopere istoriile din spatele celor 140 de fotografii la Muzeul Național de Istorie, începând cu data de 23 noiembrie și până pe 12 decembrie 2019.
Informații utile despre eveniment:
Lansarea expoziției: 21 noiembrie, ora 15:00, Muzeul Național de Istorie, în baza invitațiilor. Orar zilnic pentru publicul larg: Deschis – 10:00 – 17:00. Închis – vineri. Biletele pot fi achiziționate în incinta muzeului.
Preț bilet: 10 lei/adulți; 5 lei/studenți.
Fotografiile câștigătoare ale ediției din acest an a World Press Photo au fost selectate dintr-un total de 78,801 de lucrări, realizate de 4,738 de fotografi din 129 de ţări. Juriul a nominalizat 43 de fotografi din 25 de țări: Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Cehia, Egipt, Franța, Germania, Ungaria, Iran, Italia, Mexic, Olanda, Norvegia, Filipine, Portugalia, Rusia, Africa de Sud, Spania, Suedia, Siria, Turcia, Marea Britanie, SUA și Venezuela. Din numărul total al acestora, 14 fotografi sunt femei (32%), o creștere semnificativă față de anul 2018, când doar 12% dintre fotografii nominalizați au fost femei.
Expoziția anuală internațională World Press Photo este itinerantă în întreaga lume. Aceasta este montată în aproape 100 de spații din circa 45 de țări și este vizitată de peste 4 milioane de persoane la fiecare ediție. Înainte de a ajunge la Chișinău, expoziția a fost organizată la New York, Napoli, Vitoria-Gasteiz, Chicoutimi, Maastricht, Valencia, Guayaquil, Gavoi, Maia Taipei, Paris, Amsterdam, Oldenburg, Washington DC etc.
Prima ediție a World Press Photo a avut loc în anul 1955, când un grup de fotografi olandezi a organizat un concurs pentru a-și expune lucrările în fața unei audiențe internaționale pe parcursul anilor, aceasta a devenit una dintre cele mai prestigioase competiții de fotografie și jurnalism vizual din lume.
La Chișinău, expoziția a fost organizată în premieră în anul 2017.
Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
No Comment