Explorează Estonia într-o călătorie virtuală cu Youth.md!


Cu toți măcar o dată în viață am auzit despre “Fabrica de cașcavaluri” aceasta mai fiind cunoscută sub denumirea de  Republica Estonia. Estonia este țara ce se află pe primele locuri în termenii de libertate a presei, libertate economică, libertate politică și educație.

Cultura estonă

Una dintre cele mai bogate ramuri ale Estoniei este reprezentată de către cultura autohtonă, care cuprinde o mare parte din tezaurul țării de astăzi. Datorită amplasării geografice a acestei țări, cultura estonă a fost influențată de tradițiile și obiceiurile altor popoare. Spre exemplu, cele: baltice, slave, ruse și germanice, care au fost deasemenea puterile dominante în această țară. 

Estonia dispune de o cultură înfloritoare care-ți fură privirile la fiecare pas, acestea fiind muzeele interactive, conacele și fortărețele cu o valoare de peste 200 de ani. Dar cu toate acestea, să nu uităm ea te poate încânta nu numai cu locurile istorice, dar și cu festivalurile de muzică în aer liber care-și au locul de câteva ori pe an și care te pot lăsa fără cuvinte.

Învățământul din Estonia

Educația din Estonia datează de demult, atunci când au fost înființate primele universități și școli primare, avându-și locația pe lângă anumite lăcașuri sfinte. Nivelul de învățământ, atât cât și performanțele cetățenilor Estoniei este printre cele mai mari din lume. Aceasta are la bază patru nivele: preșcolar, elementar, secundar și superior. Toate formează un popor bine informat și cu scopuri clare încă de la o vârstă fragedă. 

Un rol important în dezvoltarea învățământului în țară îl are tehnologia care a pătruns în societatea estonă. Puterea tehnologică avansată a țării este impresionantă, având în vedere populația de 1,3 milioane de locuitori.

Topul Universităților din Estonia

Oportunități

Deja de mai bine de un deceniu, Estonia este țara oportunităților și a realizărilor. Aici, tinerii antreprenori pot contribui la modelarea viitorului prin deschiderea unor noi firme cu un scop clar și bine definit asupra dezvoltării continue a țării. Voluntariatul este a doua cheie spre ușa unor noi posibilități, deoarece Estonia îi adăpostește pe toți tinerii responsabili care sunt gata să organizeze sau să se implice în proiecte bazate pe dezvoltarea personală la nivel global. 

Datorită oportunităților de acest gen, studenții activi dispun de anumite burse la instituțiile de învățământ estonian. Acestea le va oferi mai târziu posibilitatea unui schimb de experiență intelectual și vor avea parte de noi momente unice.

Reporter: Evelina Ciutac

Mai multe recomandări si sfaturi găsesti în categoria Biblioteca.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Tekwill Academy te invită la un webinar despre Java Marathon
Next Concurs pentru profesori creativi: Learning 4 future
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply