Eveniment pentru tineri: Climate Strike Chişinău. #United for Climate


eveniment pentru tineri

Ne-am săturat de promisiuni și povești despre o economie prosperă pe o planetă în flăcări. Clima se află într-o adevărată criză, iar acțiunile de astăzi vor determina soarta următorilor ani. Vino la Greva Mondială pentru Climă, un eveniment pentru tineri. Comunică şi susţine strategii care să aibă în vedere și viitorul generațiilor pe această planetă!

Vino pe 29 noiembrie, la acest eveniment pentru tineri, pentru a comunica politicienilor că sistemul pe care îl reprezintă să se schimbe. Strategia existentă trebuie schimbată într-una care să aibă în vedere și viitorul generațiilor pe planetă. Suntem responsabili nu numai de protejarea celor de lângă noi, ci și de conservarea singurei noastre case.

Ne dăm întâlnire începând cu ora 15:00 , la cafeneaua Guguță (pentru un workshop de pancarte). La ora 15:30 ne pornim în marș spre Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

La nivel internațional, timp de mai bine de 24 de ani, înalții reprezentanți ai statelor au oferit false garanții că se vrea tranziția spre o economie sustenabilă. Strategiile intens dezbătute au fost amânate la nesfârșit, sunt date uitării.

La nivelul Republicii Moldova, ne confruntăm cu o adevărată criză de mediu. Moldova este una dintre cele mai precare și vulnerabile țări când vine vorba despre efectele dezastruoase ale schimbărilor de climă. Inundațiile au costat 120 de milioane de dolari şi secetele din ultimii ani, 2007-2012, conform statisticilor, au costat Republica Moldova peste 17 miliarde de lei.

,,Criza climatică a început și accelerează cu o rapiditate mai mare decât cea preconizată. Criza în care ne aflăm este mult mai severă decât am anticipat inițial, ecosistemele și soarta omenirii sunt grav amenințate”, spun cercetătorii de la IPCC.

Repercursiunile schimbărilor climatice și ale încălzirii globale, au început să fie resimțite în diferite părți ale globului. Este neapărat nevoie de o mobilizare mare pentru a se reuși, pe cât posibil, atenuarea acestor efecte! Vino la evenimentul pentru tineri – Climate Strike Chişinău!

Află mai multe despre iniţiativă aici.

Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la un atelier unde vei discuta despre Responsabilitatea Socială Corporativă
Next Sfaturi pentru a scrie un eseu în maxim 30 de minute!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply