Образования

A început înregistrarea la cea de a treia ediție a taberei de educație financiară „Dă sens banilor”, care se va desfășura pe platforma ZOOM, în perioada 15-18 august. Organizatori: Banca Națională a Moldovei și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”Evenimentul îi va aduna împreună pe cei ce preferă o vacanță interesantă în dorința de a cunoaște mai …

În perioada 25-30 iulie 2022, cu suportul Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu American Chamber of Commerce in Moldova, Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și a Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, FINedu a organizat o tabără de vară pentru 60 de copii din toată țara. Scopul acesteia a fost să-i ajute …

Future Minority Leaders Initiative — este un proiect pentru tineri cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani din minoritățile etnice, lingvistice și religioase din Moldova și Ucraina (pentru cetățenii ucraineni care locuiesc în Ucraina și cei care locuiesc în țările UE din cauza războiului). Proiectul constă dintr-o școală de vară și o serie de evenimente …

Ambasada Marii Britanii la Chișinău anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru bursa de studii Chevening. Bursele sunt acordate persoanelor cu abilități de lider, care au un fundal academic puternic. Programul acoperă toate costurile de studii de masterat pentru viitorii lideri eligibili, la oricare dintre universitățile din Marea Britanie. În cadrul programului, ei vor avea acces …

America House Chișinău invită liceenii și studenții la jurnalism care vor să înțeleagă mai bine structura presei moderne la cursul gratuit “Jurnalism practic: Primul tău reportaj”. Cursul va fi în limba rusă. Mai multe detalii puteți vedea aici. În program: Diferența dintre jurnalismul european și cel americanEtica jurnalismuluiStructura reportajului TVConsumatorul de astăziRedactarea propriului reportaj. Pentru …

Ești absolvent/ă de liceu și ești în căutarea unei profesii de viitor?Dacă ești dezorientat/ă și nu știi unde să aplici, MentorMe te ghidează!Vino, joi, 4 august, într-un live pe Facebook și haideți să cunoaștem mai mult despre USM! Universitatea de Stat din Moldova este prima instituție de învățământ superior cu statut de universitate înființată în …

Dacă ai între 18-29 de ani, te poți înregistra la “JobAccelerator 2.0″ – primul curs online de consiliere și orientare în cariera din Republica Moldova. Programul se va desfășura pe o perioadă de 3 luni în care vei fi ghidat de cei mai buni mentori din țară cu experiență internațională, vei avea acces la materiale …

Atunci când vrem să cumpărăm anumite bunuri, mergem la piață, locul în care își dau întâlnire vânzătorii și cumpărătorii pentru a se înțelege asupra prețului. Tot așa este și în cazul banilor – furnizorii și solicitanții de fonduri se întâlnesc pe piața financiară pentru a cumpăra și a vinde produse și servicii financiare. O astfel …

24 de echipe de tineri din întreaga țară au prezentat rezultatele efortului depus în cele patru săptămâni UPSHIFT – proiectele sociale dezvoltate, fiecare având scopul de a aduce un impact pozitiv în comunitățile locale. Activitățile au avut loc în trei centre de instruire din țară – la Chișinău, Bălți și Cahul, cu participarea a peste …

Dragi tineri și tinere, sunteți invitați să participați în cadrul activităților proiectului „EGALitate de GEN pentru TINERii și TINERile din Drochia”, cu genericul „Toți diferiți, toți egali”. Proiectul este dezvoltat în cadrul UPSHIFT Moldova 2022, care este un program de inovare socială ce susține implicarea tinerilor în domeniul economic prin intermediul antreprenoriatului social. În Moldova …

MENU

Back