Educational

Erasmus si Erasmus+, educație formală și nonformală, training-uri și studii peste hotare, burse și platforme educaționale - cele mai relevante știri din sfera educațională, adresate tinerilor din Moldova

Asociația Obștească PRINCIPII SĂNĂTOASE invită reprezentanții mass media să participe la conferința de prezentare a serviciului inclusiv „EduCare pentru deprinderi de viață” creat în cadrul proiectului realizat de A.O. PRINCIPII SĂNĂTOASE cu suportul Fundaţiei Est-Europene în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, …

Trăim într-o eră în mișcare continuă, unde tehnologia este schimbată în mod constant pentru a fi îmbunătățită (adică a fi din ce în ce mai scumpă, și mai scuzabil de schimbat), prin urmare, asaltul acesta și-a făcut apariția și în lumea cărților. Există avantaje și dezavantaje ale cititului tehnologizat, însă partea bună e că indiferent …

Turneul de educație astronomică „Descoperă cerul Basarabiei!”, 11-15 iulie 2022, satul Țaul, raionul Dondușeni; orașul Drochia, raionul Drochia; municipiul Bălți; satul Trebujeni, raionul Orhei – Rezervația Cultural – Naturală Orheiul Vechi; municipiul Chișinău La inițiativa Asociației Obștești „Orizonturi Rustice” din municipiul Bălți, Republica Moldova, în perioada 11-15 iulie 2022, Dumitru Ciprian Vîntdevară, șef secție astronomie …

Propunem în atenția lucrătorilor de tineret o resursă valoroasă pentru o mai bună gestionare a activității lor: Trainingul. Elemente esențiale. Formarea lucrătorilor de tineret este una dintre prioritățile principale atât ale Comisiei Europene și Consiliului Europei, precum și pentru parteneriatul lor în domeniul tineretului. Acest T-Kit revizuit își propune să echipeze lucrătorii de tineret și …

“STEAM pe Roți va organiza ateliere pop-up pentru tineri din toată Moldova și din centrele pentru refugiați”. “Prin educația STEAM, STEAM pe Roți estimează că va ajunge la 5000 de tineri la nivel național până în decembrie 2022”. Educația STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) devine din ce în ce mai importantă pentru economia noastră. …

MENU

Back