(1)Fă cunoștință cu 7 programe implementate de ODIMM


ODIMM sau Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii este o instituţie publică, non-profit, ce dezvoltă şi implementează programe şi proiecte menite să susţină ideile tuturor antreprenorilor care doresc să dezvolte propria afacere. Fă cunoștință cu 7 programe implementate de ODIMM.

1. START PENTRU TINERI: O AFACERE DURABILĂ LA TINE ACASĂ

Ești tânăr și ai o idee de afacere, dar întâmpini dificultăți la realizarea ei?! ODIMM te susține. Participă la Programul Național „Start pentru tineri” și transformă-ți ideea într-o afacere de succes chiar în localitatea ta.  Sunt eligibili la Program tinerii cu vârtsa cuprinsă între 18 și 35 de ani. Programul îți oferă suport informațional, consultanță, mentorat și suport financiar în valoare de până la 180 de mii de lei.

2. FGC: FONDUL SPECIAL DE GARANTARE A CREDITELOR

Lipsa gajului reprezintă una din principalele cauze de respingere a cererilor de credit cu care se confruntă întreprinderile mici și mijlocii. ODIMM oferă garanții financiare pentru dezvoltarea afacerilor. Garanția financiară ODIMM acoperă până la 70 la sută din suma creditului. 

3. GEA: GESTIUNEA EFICIENTĂ A AFACERII

Aveți o afacere și doriți să fiți mai competenți în a o gestiona? Instruirea vă oferă: Dezvoltarea relațiilor de afaceri, informații noi în domeniu, răspunsuri la întrebările specifice activității desfășurate etc.

4. PROGRAMUL DE ATRAGERE A REMITENȚELOR ÎN ECONOMIE (PARE 1+1)

Îți dorești să revii acasă după mai mulți ani de muncă peste hotarele țării și să inițiezi o afacere, atunci ai o posibilitate reală să o faci!

Guvernul a creat programul “PARE 1+1” pentru a oferi celor care muncesc peste hotare șansa unui viitor acasă.

E simplu: începe afacerea ta din banii munciți peste hotare, iar statul îți oferă un ajutor de până la 250 mii lei. Pentru fiecare leu investit, investim și noi unul. E șansa prin care poți investi eforturile din străinătate și să devii propriul șef la tine acasă. Informează-te și crează-ți propriul plan de afaceri, iar noi te vom susține în toate etapele programului.

5. PROGRAMUL – PILOT ”FEMEI ÎN AFACERI” (PFA)

Ești o femeie de afaceri? Deții o companie și dorești să o dezvolți? ODIMM te susține prin Programul „Femei în afaceri”, care  oferă femeilor servicii relevante de dezvoltare a afacerilor și suport pentru investiții.

6. SUBVENȚIONAREA PARTICIPĂRII AGENȚILOR ECONOMICI LA EXPOZIȚII ȘI TÂRGURI NAȚIONALE

ODIMM gestionează un Program de Stat de stimulare a participării agenților economici la târguri şi expoziţii. La Program pot aplica întreprinderile mici și mijlocii, gospodăriile țărănești, deținătorii patentei de întreprinzător. Valoarea subvenționării este de maximum 50% din costul spaţiului contractat, dar nu mai mult de 4 m.p. Suma maximă transferată unui beneficiar nu va depăşi 2000 de lei.

7. REȚEAUA INCUBATOARELOR DE AFACERI DIN MOLDOVA (RIAM)

Incubatoarele de Afaceri sunt instituții publice care oferă antreprenorilor cu idei și planuri de afaceri șansa de a le realiza într-un mediu favorabil.

În cadrul Incubatoarelor de Afaceri antreprenorii începători sau cei care doresc să-și extindă afacerea sunt asigurați cu spațiu pentru activitate, suport consultativ, precum și asistență profesională, tehnică și administrativă. Perioada de incubare este de până la 3 ani.

Pentru a afla detalii despre aceste programe, accesează site-ul ODIMM.

Pentru mai multe curiozități despre ODIMM, accesează acest link.

Acest articol a fost creat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la primul Forum Internațional ,,Youth for Youth” destinat studenților și tinerilor
Next Află cum a decurs Summit-ul pentru Acţiuni Climatice şi ce promisiuni au făcut liderii mondiali
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 + three =