Job // Promo-LEX angajează observatori pe termen lung în câteva regiuni ale țării


job promo lex observatori

Promo-LEX anunță concurs de angajare a observatorilor pe termen lung în următoarele unități administrativ teritoriale: Briceni, Hîncești, UTA Găgăuzia, mun. Bălți, mun. Chișinău (sectoarele: Centru și Râșcani) și Regiunea Transnistreană.

Asociația Promo-LEX este o organizație neguvernamentală care are drept scop dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin promovarea şi apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice şi consolidarea societății civile. Promo-LEX își desfășoară activitatea în cadrul a două programe: Programul Drepturile Omului și Programul Monitorizare Procese Democratice.

Contextul proiectului: 

În perioada 26 iulie 2016 – 31 martie 2021, Asociația Promo-LEX implementează Programul Democrație, Transparență și Responsabilitate. Programul este finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002. Proiectul dat prevede activități de monitorizare, sensibilizare a opiniei publice și advocacy în legătură cu probleme ce vizează procesele de guvernare și politice, promovarea cetățeniei active și sporirea responsabilității autorităților și a altor actorilor politici.

În cadrul acestui Program Asociația își propune să organizeze Misiunea de Observare a Alegerilor Prezidențiale din 01 noiembrie 2020.

Scopul postului: Titularul va monitoriza, documenta și transmite către Echipa Centrală a Misiunii Promo-LEX de Observare a Alegerilor Prezidențiale informații privind procesele electorale desfășurate în aria sa de responsabilitate.

Relațiile ierarhice: Se subordonează Coordonatorului Regional de Rețea, Coordonatorului de Reţea sau Șefului Misiunii.

Responsabilități generale:

  • Observarea procesului electoral în aria de responsabilitate utilizând observarea directă, intervievarea actorilor electorali, analiza documentelor oficiale și alte metode de monitorizare și documentare conform Metodologiei de Observare a alegerilor adoptată de Misiunea Promo-LEX de Observare a alegerilor prezidențiale;
  • Efectuarea regulată a vizitelor de monitorizare în aria de responsabilitate;
  • Colectarea informațiilor privind desfășurarea proceselor electorale în aria de responsabilitate;
  • Observarea activității Consiliului electoral din aria de responsabilitate;
  • Elaborarea calitativă și prezentarea în termen a rapoartelor periodice de observare a alegerilor;
  • Recrutarea și gestionarea rețelei de observatori pe termen scurt;
  • Asistență logistică în desfășurarea seminarelor de instruire a observatorilor pe termen scurt;
  • Alte sarcini delegate de Misiune.

Cerințe față de candidați:

  • Domiciliu/reședință sau loc de trai în unitatea administrativ teritorială pentru care a aplicat;
  • Non-partizanat politic (candidații nu pot fi membri/activiști ai partidelor politice/mișcărilor social-politice);
  • Studii medii sau superioare în domeniul juridic, științe politice, economic, social, educațional, APL, media etc.;
  • Experiență de muncă (inclusiv voluntariat), preferabil în domeniile indicate mai sus;
  • Abilitățile de comunicare și interacțiune cu diverși actori sociali (partide politice, autorități ale administrației publice locale și centrale, administrația electorală, ONG, mass-media etc.) vor constitui un avantaj;
  • Capacitatea de a lucra independent şi în echipă, într-un mediu dinamic şi în termeni restrânși de timp;
  • Program de muncă flexibil pentru efectuarea deplasărilor în aria de responsabilitate, inclusiv în zilele de week-end și sărbători oficiale;
  • Cunoașterea limbii române. Cunoașterea limbii ruse și engleze va constitui un avantaj;
  • Utilizarea calculatorului și a rețelelor sociale (MS Office – Word, Excel, Internet & e-mail, Facebook, Odnoklassniki, VKontakte etc.) la nivel intermediar spre avansat este o abilitate obligatorie;
  • Acces la calculator și Internet în mod constant;
  • Rezistentă la stres;
  • Responsabilitate și punctualitate;
  • Integritate și discreție profesională;
  • Să dispună de automobil personal sau acces nelimitat la un mijloc de transport pentru deplasări în aria de responsabilitate;
  • Permis de conducere, categoria B.

Asociația Promo-LEX oferă lucru interesant în cadrul unei echipe de profesioniști și onorariu competitiv.

Data estimată a angajării: 01 Septembrie 2020.

Termen și condiții de colaborare: 

Persoanele selectate vor oferi servicii de observare pe termen lung a alegerilor prezidențiale din 01 noiembrie 2020 în baza unui contract de prestări servicii în perioada 28 august 2020 – 27 noiembrie 2020. 

Asociația Promo-LEX ar putea colabora cu persoanele selectate și în cadrul altor proiecte, cu condiția prestării unor servicii calitative şi evaluării pozitive la finalul Misiunii de Observare.

Lista documentelor necesare: 

  1. Curriculum Vitae (CV) care urmează să fie completat în limba Română şi expediat prin email la adresa angajare@promolex.mdcu mențiunea “Pentru poziția de Observator pe Termen Lung;
  2. Completarea online a “Chestionarului de angajare a Observatorilor pe Termen Lung” (vedeți link-ul: http://tiny.cc/ss2ksz ).

Informațiile personale livrate de dumneavoastră, vor fi prelucrate, stocate și folosite conform prevederilor Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal nr. 133 din 8 iulie 2011 şi Hotărîrii Guvernului privind aprobarea cerinţelor faţă de asigurarea securităţii datelor cu caracter personal la prelucrarea acestora în cadrul sistemelor informaționale de date cu caracter personal nr.1123 din 14.12.2010. Datele furnizate sunt confidențiale. În cazul în care veți fi selectați, aceste date vor fi utilizate pentru a vă contacta, în caz contrat acestea vor fi radiate.

Data limită pentru depunerea dosarelor candidaților: 05.08.2020, ora locală 18:00.

Persoana de contact: Chebeș Cristina, Coordonator de Rețea – mob. +37369350474, e-mail: cristina.chebes@promolex.md.

Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape: (1) la prima etapă, dosarele vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaturilor cu cerințele stipulate mai sus în baza CV-ului şi chestionarului; (2) cea de-a doua etapă va consta în intervievarea persoanelor pre-selectate.

Pentru a II etapă vor fi contactați doar candidații preselectați.

Asociația Promo-LEX încurajează aplicațiile timpurii şi îşi rezervă dreptul de a desfăşura interviuri cu potenţialii candidaţi anterior expirării termenului anunţului de angajare. Rezultatele concursului de angajare vor fi comunicate doar acelor candidaților care au fost selectați pentru proba de intervievare.

Descoperă mai multe oportunități pentru tineri, alături de echipa youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la sondajul lansat de Code For Moldova privind procesul de orientare în carieră
Next Pornește într-o călătorie virtuală la Țîpova împreună cu Youth.md!
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =