Educația media, un must-have al noului an școlar și nu doar


În noul an școlar, elevii din Republica Moldova vor avea ocazia să studieze, pe lângă biologie sau chimie, și educația mediatică. Mai mult, o vor putea face de sine stătător, urmând Cursul de educație media pentru tineri, lansat astăzi pe platforma pentru oportunități Youth.md.

Educația media devine cu fiecare an o necesitate tot mai stringentă pentru întreaga societate, iar pandemia de COVID-19 a demonstrat o dată în plus cât de vulnerabili și nepregătiți suntem pentru a face față unui volum imens de informații și a diferenția informația adevărată de cea falsă. În același timp, tinerii, fiind printre cei mai activi consumatori de informații, în special din mediul online, sunt printre categoriile de persoane supuse celui mai mare risc de a deveni victime ale dezinformării.

Tocmai de aceea considerăm educația media un „must-have” al noului an școlar și îndemnăm tinerii și tinerele din orice regiune a Republicii Moldova să urmeze acest curs. Mai mult, cei care vor urma cursul cu atenție și vor trece cu brio quizz-ul de final, vor avea ocazia să participe la o tombolă și să câștige o tabletă.

Cursul de educație media pentru tineri este un produs multimedia online, structurat în patru module tematice: propaganda, manipularea, dezinformarea și știrile false. Fiecare dintre module conține câte o lecție video, însoțită de informații în formă de text. De asemenea, cursul este însoțit și de Ghidul de educație media pentru tineri „Cu ochii în patru”, disponibil online, în format PDF. Ghidul urmează să ajungă în 30 de școli din Republica Moldova. 

Quizz-ul final conține un set de 12 întrebări, cu trei sau șase variante de răspuns, în funcție de complexitatea răspunsului. Participanții vor putea alege de la una la trei opțiuni corecte de răspuns. Punctajul maxim care poate fi acumulat în cazul în care toate răspunsurile sunt corecte este de 60 de puncte. 

Pentru că ne dorim să facem acest curs accesibil pentru un număr cât mai mare de tineri și tinere din întreaga țară, toate materialele Cursului de educație media pentru tineri sunt disponibile atât în limba română, cât și în limba rusă

Cursul de educație media pentru tineri este un produs al Clubului Studenților, elaborat în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate, Biroul pentru România și Republica Moldova, finanțat în cadrul proiectului „Dezvoltarea cooperării cu societatea civilă în țările Parteneriatului Estic și Rusia” al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germane.

Ghidul de educație media pentru tineri „Cu ochii în patru” este realizat în cadrul proiectului „Sprijin pentru mass-media din Republica Moldova și eforturi inovatoare de educație mediatică”, finanțat de Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională și implementat de Internews Moldova.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Vizitează Macedonia de Nord în cadrul proiectului JOB4YOU Erasmus+
Next ERASMUS mai aproape de tineri cu Daniela Lungu
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × three =