(FOTO) Vezi cum a decurs festivalul „Bucurie în mișcare”, la a IV-a ediție


Festivalul „Bucurie în mișcare” este cea mai activă caravană de promovare a mișcării în comunitate și a unui mod sănătos de viață. Pe data de 8 septembrie, vizitatorii Parcului Dendrariu s-au bucurat de un program dinamic , cu multe jocuri, competiții, distracție și muzică bună.

Olga Cortac- organizator al evenimentului, ne vorbește despre conceptul proiectului.

„Suntem la a patra ediție de Bucurie în mișcare în Chișinău, am început să îl organizăm în 2016. Acest eveniment este mai exact o caravană a sportului și mișcării pornită în România în 2012. În afară de Chișinău, am organizat caravana în Cahul, Bălți și Orhei.

Proiectul ne este foarte aproape de suflet, pentru că adună foarte mulți oameni, copii de toate vârstele împreună cu familia. Noi ne-am propus prin activitatea aceasta să îi provocăm pe oameni să lase gadgeturile la o parte și să iasă afară, să socializeze unii cu alții, să se joace împreună și să practice sportul în masă.

Ne dorim ca evenimentul să fie accesibil pentru toată lumea. Avem boardgames la dispoziția oamenilor, pentru că acest joc este și el un sport pentru minte, masterclass-uri unde și pe scaun te poți juca. Nu vrem să restricționăm sub nici o formă nici o persoană. De aceea, avem chiar și un spațiu amenajat și liniștit pentru mămicile care alăptează.

Echipa noastră bravă, toți partenerii, voluntarii, autoritățile publice locale și toți cei care ne găzduiesc, de exemplu parcul Dendrarium, primăria care ne autorizează, poliția care are grijă de securitate, asistența medicală, care are grijă să fim în siguranță ne dau un feedback pozitiv pentru această inițiativă. La noi totul e cu bucurie. Nu avem obstacole, însă evident că există provocări pe care le depășim.”

Marius Balan – voluntar în cadrul evenimentului, ne împărtășește motivele pentru care ar trebui să fii voluntar la un astfel de festival.

„Este prima ediție de „Bucurie în mișcare” la care iau parte. Am decis să fac voluntariat în cadrul acestui eveniment pentru că este unul unic în Moldova, pentru că este un mod util de a utiliza timpul și pentru a cunoaște oameni noi. Consider că acest eveniment mai mult unul pentru copii decît pentru adolescenți și adulți. Chiar și așa mulți tineri sunt atrași atât de conceptul de sport și mod sănătos de viață, cât și de activism civic.”

Katharina Scheidereiter – organizator al festivalului, ne spune motivul promovării evenimentului în mai multe ediții.

„ „Bucurie în mișcare” este un concept dezvoltat împreună cu partenerii noștri din România. Este un proiect frumos pentru toate vârstele, unde ne întâlnim într-un spațiu public și ne simțim bine relaxându-ne, făcând sport, jucându-ne.

Facem asta, pentru că mișcarea este foarte importantă, trăind într-o eră de sedentarism, unde oamenii mai mult stau în casă și nu mai ies afară ca să se afle în sânul naturii. De altfel, promovăm și un stil de viață sănătos, care este unul dintre principiile noastre de implicare în societate.

-K. Scheidereiter

Tot timpul există un risc de a veni cu un proiect nou, într-o țară nouă, dar asta nu a contat pentru noi, pentru că am contat pe optimismul și implicarea oamenilor, care ne-au întâmpinat cu multă căldură încă de la prima ediție. Acest fapt ne-a confirmat că merită să mai existe și viitoare ediții.”

Vezi în ce activități s-au mai implicat voluntarii youth.md aici.

Reporter: Camelia Damian

Fotograf: Daniela Țurcanu

Previous Youth.md anunță lansarea campaniei naționale #casăștii
Next Vino la Jeans Party şi vezi cum se petrece-n şcoală!

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *