Descoperă satul Druța – roci milenare, stânci unice și fântâni cu cumpănă


Druța – sat pitoresc, printre stâncile de la nordul Moldovei, cu oameni harnici și primitori. Stâncile cu roci milenare, ce înconjoară satul sunt una dintre destinațiile turistice ce minunează prin măreția lor. Din toată Europa, doar la noi poate fi admirat și studiat acest tip de relief, iar fântâna cu cumpănă este ca o piesă de muzeu încărcată cu istorie.

Descoperă mai multe despre satul Druța din raionul Rîșcani:

Autoare: Drăgălina Mațcan, elevă.

Foto: wikipedia.com

Acest articol este un exercițiu de activism civic și jurnalism cetățenesc, prin care tinerii învață să se exprime cu privire la problemele sau succesele comunității din care fac parte. 

Articol realizat în cadrul atelierelor de jurnalism cetățenesc, organizate de Centrul Media pentru Tineri în proiectul „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Sursă : tineri.md
Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Tinerii pot beneficia de „Burse pentru formare profesională”, ediția 2020-2021
Next Concursul Internațional „Jurnal de toamnă” invită toți doritorii de a participa
Centrul Media pentru Tineri
About the author

Centrul Media pentru Tineri

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − 14 =