Un grup informal de artiști plastici (pictori, sculptori…) din Normandia (regiunea Le Havre) un gândit un proiect născut din dorința de a găzdui și de a merge să întâlnească alți artiști plastici din diferite țări. Acest schimb de expoziții ia forma a două expoziții comune, una la Le Havre, în Franta, și alta la Chișinău.
Grupul invită artiști plastici dintr-o țară anumită și organizează o expoziție comună, la Le Havre. Aceeași artiști plastici vor organiza o expoziție comună în țara lor, într-un loc public sau privat. Aceste schimburi de expoziții au avut loc deja cu Germania, Maroc, Cehia, Coreea, Republica Moldova, Macedonia și Regatul Unit al Marii Britanii. În 2019, se va alătura și Danemarca, Slovacia, Serbia și Ungaria.
Astfel, Alianța Franceză de la Chișinău va găzdui această expoziție. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 11 aprilie, ora 15.00.
Întâlnirea cu artiștii din Republica Moldova a avut loc la Le Havre în noiembrie 2017. Aceștia au fost găzduiți de către orașul Le Havre în «le Carré du THV», o mare cutie neagră de 200 m2, special adaptată pentru expoziții.
Expoziția va fi deschisă pentru public până la data de 31 mai 2019.
No Comment