Descoperă 5 romane care descriu ororile Holocaustului


Termenul Holocaust face referință și descrie uciderea a circa 6 milioane de evrei, de toate vârstele, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După 1945 au fost găsite mai multe răvașe scrise, însă și unii supraviețuitori au hotărât să-și expună trăirile. Lucrările publicate au ajuns să fie vândute în milioane de exemplare din întreaga lume. Îți prezentăm 5 romane care descriu ororile Holocaustului.

Un băiat pe lista lui Schindler Leon Leyson

Leon Leyson - Un baiat pe lista lui Schindler. Povestea imposibilului care  a devenit posibil...pe lista lui Schindler - elefant.md

Naziștii au invadat Polonia pe când Leon Leyson avea doar 10 ani, iar familia lui e nevoită să se mute într-un ghetou din Cracovia. După ce lucrurile par să se înrăutățească, acesta ajunge într-un lagăr de concentrare. Băiatul, dar și alți membri ai familiei încep să lucreze pentru Oskar Schindler, datorită căruia rămâne în viață. Chiar dacă se afla pe lista de muncitori ai lui Schindler, Leon nu a scăpat de abuzuri, amenințări și malnutriție. La final se trezește ca fiind unul dintre supraviețuitori, care și-a pierdut însă o parte din familie, casa, prietenii și viața din trecut.

După evadare, începe să-și construiască o nouă viață, ajunge în America și învață să fie fericit. Cu toate astea abia în 1990 a găsit curajul să vorbească despre copilăria din Polonia și ororile lagărului. Memoriile sale au fost publicate în august 2013, cu ajutorul soției, la 8 luni după moartea sa.

Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne

John Boyne - Baiatul cu pijamale in dungi - elefant.md

Povestea lui Bruno își are începuturile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. La doar 9 ani, băiatul obișnuit cu viața din Berlin, e nevoit să-și părăsească amicii, casa și să plece într-un loc pe care îl știe îndepărtat. Tot ce știe e că în urma unei vizite a conducătorului (Adolf Hitler) tatăl său primește o nouă slujbă, pentru care sunt nevoiți să se mute. Ajuns la noua casă, situată în mijlocul pustietății, neștiind că se află alături de lagărul de concentrare Auschwitz, Bruno descoperă într-o zi teritoriul îngrădit cu sârmă ghimpată unde prizonierii poartă pijamale în dungi. Aici întâlnește un băiat evreu pe nume Shmuel, cu care începe o prietenie, pe cât de inocentă, pe atât de puternică. Trist e că cei doi băieți au același sfârșit, care nu merita să fie al lor.

Jurnalul Annei Frank  – Anne Frank

Anne Frank - Jurnalul Annei Frank - elefant.md

Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută. La doar 13 ani, împreună cu familia ei și alți evrei, e nevoită să stea ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944) în Anexa unei clădiri. Deși le devenise casă, locul ascuns îi trezea și îi agita la orice mic zgomot, frica deportării fiind mai puternică. Totuși în august 1944, Anne împreună cu locuitorii din Anexă sunt găsiți și deportați cu ultimul tren spre Auschwitz. Anne și sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Într-un final, Otto Frank, tatăl Annei, rămâne unul supraviețuitor, care până la sfârșitul vieții se ocupă de publicarea Jurnalului, dar și de succesul pe care îl are acesta.

Viața după Auschwitz – Eva Schloss

Eva Schloss - Viata dupa Auschwitz. O poveste despre suferinta si  supravietuire scrisa de sora vitrega a Annei Frank - elefant.md

Eva Schloss e una dintre supraviețuitoarele Holocaustului, care decide să-și expună memoriile în paginile unui roman. Fiind cunoscută de public și ca sora vitregă a Annei Frank, aceasta este și cofondatoare a Fundației ,,Anne Frank” din Londra. Romanul său prezintă o evoluție a întâmplărilor, printre care și perioada de la Auschwitz. Înainte de război, în Amsterdam, Eva se împrietenise cu o fetiță, Anne Frank. Deși destinele lor au fost diferite, Anne fiind ucisă de nemți, Eva avea sa fie legată pentru tot restul vieții de ea, întrucat mama ei s-a căsătorit cu tatăl Annei. Întrega familie a Evei ajunge în lagărul de concentrere, iar după o perioadă dură de prizonierat află că din cei patru membri, au rămas în viață doar doi. Tatăl și fratelei Evei au murit, iar fata împreună cu mama ei sunt nevoite să-și reconstruiască viața.

Am supraviețuit – Yvonne Redgis-Klug

Am supravietuit. Amintirile unei foste detinute de la Auschwitz (1945)  prezentate si adnotate de Jean-Marc Dreyfus - Yvonne Redgis-Klug -  elefant.md

Yvonne Redgis-Klug a fost una din persoanele care au format convoiul dus la Birkenau la 30 iunie 1944. Cu toate că avea deja 46 de ani, spre marele ei noroc, nu a fost selecționată pentru camera de gazare și a reusit sa supraviețuiască la Auschwitz până la eliberarea ei de către Armata Roșie. Ulterior a fost repatriată în Franța, la Paris. A emigrat în California la sfârșitul anului 1945, unde lucrează cu actori de la Hollywood, printre care și cu câteva vedete ale vremii. A murit în 1972, fără să fi reușit, în ciuda eforturilor sale, să publice textul despre deportarea și supraviețuirea ei, pe care-l terminase de scris în iulie 1945.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de  FacebookInstagram  și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter Youth.md: Jidraș Valeria

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află cum poți determina ce vitamine îți lipsesc
Next Training//Metode practice: cum să te descurci cu stresul în aceste vremuri
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply