Participă la un curs online de introducere în gândire critică, susţinut de Dumitru Borţun, doctor în filosofie şi profesor la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti – SNSPA, organizat în cinci şedinţe.
La ce ne foloseşte gândirea critică? Avem nevoie de ea dacă dorim să aflăm adevărul despre lume şi despre noi înşine sau dacă vrem să găsim soluţii corecte şi să luăm decizii bune. Spre deosebire de gândirea critică, gândirea naturală nu ne ajută să aflăm adevărul sau să luăm decizii bune, dar ne satisface unele nevoi psihice: gândirea deziderativă (wishful thinking), care ne conduce la concluziile dorite, ne ajută să ne dăm dreptate şi ne salvează, astfel, respectul de sine; gândirea inautentică, maestră în combinarea unor idei primite de-a gata (des idees recues), ne ajută să asociem ideile altora, ne face să credem că gândim şi, astfel, ne oferă siguranţă emoţională.
Opţiunea între gândire critică şi gândire naturală aparţine fiecăruia dintre noi; contează tipul de activitate, locul de muncă şi sarcinile de serviciu, dar şi ceea ce ne dorim de la viaţă, standardele pe care le avem pentru noi înşine. Dorinţa de a gândi corect, de a cunoaşte adevărul şi de a lua deciziile cele mai bune poate avea legătură şi cu idealul de viaţă, cu nevoia de dezvoltare personală, cu maniera în care proiectăm o variantă mai bună a noastră.
Gândirea critică se educă, nu ne naştem cu ea. Cei care optează pentru cunoaşterea realităţii în detrimentul confortul psihic se vor înscrie la un curs de GÂNDIRE CRITICĂ. Este cursul pe care îl fac cei care se pregătesc pentru a deveni magistraţi, numeroşi manageri din corporaţii, mulţi directori din administraţia publică şi unii liderii politici.
Detalii suplimentare despre participare, vezi AICI.
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!
No Comment